Prima pagină » Știri » Un copil de nouă ani și unchiul acestuia, căutați de pompieri după ce au dispărut într-un lac

Un copil de nouă ani și unchiul acestuia, căutați de pompieri după ce au dispărut într-un lac

Un copil de nouă ani și unchiul acestuia, căutați de pompieri după ce au dispărut într-un lac
Un copil de nouă ani și unchiul acestuia de 30 de ani sunt căutați, luni, de pompieri, pe un lac de lângă localitatea brașoveană Făgăraș, după ce au dispărut în apă în timp ce se aflau la scăldat împreună cu mai mulți prieteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, pompierii au fost alertați, luni, în jurul orei 13.30, că un bărbat de 30 de ani și nepotul acestuia de nouă ani au dispărut pe un lac din Făgăraș.

Un echipaj de scafandri a început căutarea celor doi cu o barcă pneumatică, la fața locului sosind și o ambulanță SMURD.

„Încă nu au fost găsiți cei doi. Sunt căutați în continuare”, a spus Sfreja.

Acesta este cel de-al treilea caz de acest fel înregistrat în ultima săptămână în județ. Sâmbătă, doi tineri, o fată de 17 ani și un băiat de 21 de ani, au murit înecați în apele lacului de la Feldioara. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a trimis un echipaj cu scafandri și barcă pneumatică, iar după circa două ore de căutări au fost găsite trupurile celor doi.

De asemenea, în 16 iunie, un tânăr de 27 de ani a murit înecat în lacul Dumbrăvița după ce a încercat să salveze o fată de 21 de ani. Fata a fost salvată de oamenii care se aflau și ei la scăldat, însă bărbatul a fost găsit mort de pompieri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump aruncă BOMBA: 5.000 de dolari pentru fiecare american! Ce condiție pune
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Armina și Jaguarul s-au SĂRUTAT pasional la Insula iubirii 2026. Toate detaliile unei apropieri incendiare, care a sfârșit în PAT
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
Pierdem un sfert din deficitul bugetar pe relația cu China. Pentru fiecare euro vândut România cumpără aproape 13
Click
O influenceriță de 24 de ani a murit după ani de mâncat extrem. Ce făcea pentru a putea continua
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
iPhone Duo sau o mașină reală? 5 modele second-hand care pot fi cumpărate la prețul noului iPhone
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit punctul vulnerabil al unuia dintre cele mai letale tipuri de cancer cerebral
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!