Prima pagină » Știri » Vicepremierul Daniel Suciu susține că Guvernul nu va adopta OUG pe Codul Administrativ fără avizul CES

Vicepremierul Daniel Suciu susține că Guvernul nu va adopta OUG pe Codul Administrativ fără avizul CES

Vicepremierul Daniel Suciu susține că Guvernul nu va adopta OUG pe Codul Administrativ fără avizul CES
Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Daniel Suciu a anunțat, luni, la finalul ședinței de Guvern, că Executivul nu va adopta Ordonanța de Urgență pe Codul Administrativ fără un aviz al Comitetului Economic și Social.

„Nu vom adopta prin OUG acest Cod (Administrativ-n.r.) până nu vom avea avizul CES, care, în ședința de săptămâna aceasta, a amânat luarea în discuție”, a spus Daniel Suciu.

Actul normativ urma să fie inclus în ședința Guvernului de joi, dar a fost amânat pentru o dată ulterioară.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) solicită Guvernului României să nu emită OUG pentru Codul Administrativ, ci adoptarea acestuia sub formă de lege, prin Parlament. FNSA mai cere interzicerea angajării în administația publică a celor care beneficiază de pensie de la stat.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice are, în transparență decizională, textul Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) privind Codul administrativ al României.

Printre prevederile textului de OUG au rămas și unele declarate neconstituționale, precum pensiile speciale pentru aleșii locali.

De asemenea, potrivit sursei citate, hotărârile privind administrarea patrimoniului se adoptă cu majoritatea absolută a consilierilor locali în funcție.

În forma proiectul de ordonanță de urgență sunt o serie de reglementări cu privire la persoanele care au dreptul să aibă un cabinet sau cancelarie în subordine, printre care se numără primari, viceprimari, dar și premierul, vicepremierul, ministrul sau secretarul din stat din cadrul Executivului.

Asociația Municiilor din România (AMR) a transmis Guvernului că este de acord cu adoptarea în procedură de urgență a Codului administrativ, depunând și câteva observații la actul normativ.

În noiembrie 2018, judecătorii CCR au admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a Opoziției cu privire la introducerea pensiilor speciale și articolul privind folosirea limbii minorităților în administrația locală sunt neconstituționale.

Totodată, șeful statului critica, în sesizarea admisă de Curtea Constituțională, și introducerea pensiilor speciale pentru unii dintre aleșii locali, respectiv pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene. Președintele Iohannis mai argumenta că legea privind Codul administrativ a fost adoptată de Parlament cu încălcarea principiului bicameralismului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!