Prima pagină » Știri » Voiculescu, fostul ministru al Sănătății: „Sute de oameni influenți au profitat de serviciile preferențiale ale lui Lucan, Printre ei, Arșinel, Socaciu”

Voiculescu, fostul ministru al Sănătății: „Sute de oameni influenți au profitat de serviciile preferențiale ale lui Lucan, Printre ei, Arșinel, Socaciu”

Voiculescu, fostul ministru al Sănătății:
Mai multe pe gandul.info

„Nu există mulți medici sau mulți pacienți ai domnului Lucan care să nu fi știut cum stau lucrurile. Ceea ce nu știu mulți este că POLITICIENI și de OAMENI CU INFLUENȚĂ ai ultimilor 27 de ani au știut și au profitat de serviciile preferențiale ale domnului profesor, pentru ei înșiși sau pentru apropiați; Domnul Alexandru Arșinel (actor, membru UNPR) și domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătății a explicat că există mai multe cazuri asemănătoare cu cel al medicului Lucan, sistemul de sănătate fiind împânzit de „păianjeni feudali fără scupule”, care fac afaceri din viața pacienților.

„Cazul Lucan nu este însă din păcate unul singular… sistemul de sănătate este ca o pânză de păianjen pe care pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viața pacienților și din sănătatea acestora o afacere. (…) Nu discut capacitatea profesională a domnului Lucan. Cu siguranță, cel puțin până la un anumit punct, a fost un chirurg de excepție și mai mult decât atât”, a explicat Vlad Voiculscu într-o postare pe pagina personală de Facebook.

Fostul ministrul dezvăluie, în postarea sa, „prețul” pe care l-au plătit cei care au avut curajul să îl înfrunte pe profesorul Lucan.

„Pentru pacienți, prețul era de multe ori viața. Onoarea, cel puțin. Pentru medici și asistente, prețul era de multe ori cariera. Dacă vă trece prin cap că exagerez, citiți declarațiile medicilor de la ICUTR despre cum domnul Lucan le sabota operațiile, îi jignea și amenința. Pentru Emanuel Ungureanu, cel care a depus plângerea penală de la care a pornit dosarul DIICOT, prețul a fost slujba la ICUTR și marginalizarea în anumite cercuri din Cluj. Pentru mine, prețul a fost mai mic. Doar o serie lungă de amenințări, jigniri și scandalul «Vlad Voiculescu a oprit transplanturile» de anul trecut, orchestrat de domnul Lucan și de alți infractori care i-au fost alături”, mai arată în postare fostul ministru.

De asemenea, Voiculescu precizează că de suferit a avut și cel care a condus Corpul de Control trimis de ministerul Sănătății anul trecut, la Centrul de Transplant Renal din Cluj. Acesta ar fi fost demis de Florian Bodog, imediat după preluarea mandatului.

Fostul ministru al Sănătății menționează, într-o altă postare pe propria pagină de Facebook, că dosarul instrumentat de DIICOT are la bază rezultatele controalelor făcute de MS.

„Ceea ce nu știu mulți este că dosarul DIICOT este într-o măsură covârșitoare alcătuit din rezultatul controalelor și celor două rapoarte devastatoare ale Corpului de Control al Ministrului Sănătății de anul trecut. A fost pentru prima dată când cineva din partea Ministerului Sănătății îndrăznea să calce pe ceea ce devenise moșia privată a domnului Lucan. Dar mai important decât atât, a fost poate prima dată în ultimii ani când la Ministerul Sănătății sunai dacă pacienții aveau o problemă, nu dacă tu (șef sau șefuț) aveai o problemă”, subliniază Voiculescu.

Mihai Lucan a fost reținut joi seara, iar vineri judecătorii de la Tribunalul București au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar. În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informații potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituții ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătății efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul șef al Agenției Naționale de Transplant, Victor Zota. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reținut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conținea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieșit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanța de reținere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziția corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal și suma de 5.000 euro, au declarat , pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii