Prima pagină » Actualitate » Alfred Bulai a fost reținut, după ce domiciliul său a fost percheziționat, în dosarul agresiunilor sexuale de la SNSPA. „Hai, mă, lăsați-mă în pace”

Alfred Bulai a fost reținut, după ce domiciliul său a fost percheziționat, în dosarul agresiunilor sexuale de la SNSPA. „Hai, mă, lăsați-mă în pace”

Mihai Tănase

Polițiștii au efectuat, miercuri, percheziții la locuința fostului profesor SNSPA Alfred Bulai în cadrul unui dosar în care acesta este suspectat de utilizarea funcției în scopuri sexuale. În paralel, au fost vizate și două alte persoane fizice. Ulterior, Alfred Bulai a fost dus la audieri la Secția 2 Poliție, iar apoi a fost reținut pentru 24 de ore.

UPDATE 3 | Alfred Bulai va fi prezentat joi magistraților

Alfred Bulai va fi prezentat joi în fața magistraților, după ce astăzi a fost reținut pentru 24 de ore, arată reprezentanții Poliției Capitalei.

„Astăzi, 4 septembrie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață, 4 septembrie a.c., au fost puse în executare 3 mandate de percheziție, în Municipiul București și județul Ilfov.

Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

UPDATE 2 | Alfred Bulai a fost reținut

În urma audierilor de la Secția 2 Poliție, sociologul Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore, având calitatea de suspect în dosarul agresiunilor sexuale de la SNSPA.

Potrivit surselor Gândul, Alfred Bulai s-a prevalat de dreptul la tăcere în cadrul anchetei.

UPDATE | Alfred Bulai, dus la audieri

Sociologul Alfred Bulai a fost condus la audieri la Secția 2 Poliție. „Nu am nimic de comentat. Hai, mă, lăsați-mă în pace”, le-a transmis Bulai jurnaliștilor înainte de se urca în mașina Poliției.

Știrea inițială

Anchetatorii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, inclusiv la casa sociologului Alfred Bulai din Valea Prahovei 1A.  Acesta este așteptat să fie audiat la Secția 2 a Poliției Capitalei după prânz.

În paralel au mai fost alte două perchezitii – una la Corina Benga, audiată săptămâna trecută, cu care profesorul Alfred Bulai ar fi avut o relație si o altă percheziție domiciliară la fosta sotie.

Săptămâna trecută, o studentă de la SNSPA a fost audiată ca martor în cadrul aceluiași dosar. Alte persoane, inclusiv asistenta lui Bulai, Corina Ioana Benga, și decanul Facultății de Științe Politice, Cristian Pîrvulescu, au fost, de asemenea, audiate.

Pîrvulescu a declarat pe 20 august că nu avea cunoștință despre afirmațiile conform cărora o studentă ar fi fost „înfometată în timpul practicii” și a menționat lipsa rapoartelor de stagiu pentru acel an.

Sociologul Alfred Bulai, în vârstă de 61 de ani, este acuzat de comportament inadecvat față de studente, în special pentru că le-ar fi solicitat să se dezbrace în fața sa în timpul sesiunilor de feedback academic.

În urma acestor acuzații dezvăluite site-ul de investigații Snoop.ro, Bulai a fost suspendat din toate funcțiile și activitățile didactice la SNSPA.

Poliția Capitalei investighează cazul sub acuzația de „folosirea funcției în scop sexual”, iar cercetările continuă pentru a stabili toată amploarea situației.

Foto: captură video

Citește mai mult pe acest subiect:

UPDATE | O fostă STUDENTĂ a lui Alfred Bulai a fost audiată 7 ore de anchetatori. Profesorul este acuzat de hărțuire sexuală

Asistenta lui Alfred Bulai, audiată ca martor în dosarul fostului profesor de la SNSPA, a făcut primul studiu românesc privind capitalul erotic

Asistenta de la SNSPA a lui Alfred Bulai, AUDIATĂ ca martor în dosarul în care fostul profesor universitar este acuzat de agresiune sexuală

Cristian Pîrvulescu, dezvăluiri șocante după audierile în cazul „Alfred Bulai”: O studentă a fost înfometată în timpul practicii, într-un experiment

UPDATE | Percheziții la SNSPA, în dosarul în care Alfred BULAI este acuzat de agresiune sexuală. Cristian Pîrvulescu va fi audiat ca martor

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraina introduce un nou model de luptă. Syrskyi afirmă că zonele controlate de ruși au fost recucerite
Digi24
Președinta CCR, Simina Tănăsescu, spune care au fost motivele pentru care s-au anulat alegerile prezidențiale din 2024
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Cine sunt cei cinci politicieni europeni care ar putea călca pe urmele lui Viktor Orbán într-o politică ostilă față de UE
Mediafax
Sursa neașteptată de sare care ar putea crește tensiunea arterială a milioane de oameni
Click
„L-am luat ca din oală pe bărbată-miu din pat”. Urgența care a alertat-o pe Theo Rose în timpul nopții
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Monica Gabor în prezent, după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Imaginea postată de Irina Columbeanu
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
La câte puncte se reține permisul în 2026. În ce situații se dublează perioada de suspendare și când dai examen de redobândire?
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce unele planete au mai mulți sateliți decât altele?