Prima pagină » Știri » FALIMENTAREA PETROMSERVICE. Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au fost trimiși în judecată. Schema delapidării a 83,5 milioane de euro

FALIMENTAREA PETROMSERVICE. Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au fost trimiși în judecată. Schema delapidării a 83,5 milioane de euro

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Țurcan, foștii directori ai Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnastopol au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani și delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Țurcan, foștii directori ai Petromservice Gheorghe Șupeală și Zizi Anagnastopol,fostul director fianciar al Petromservice, au fost trimiși în judecată pentru spălare de bani și delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Procurorii Parchetului General arată că, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acționarul majoritar al PETROMSERVICE, prin achiziția a 49,35% din acțiunile societății realizată, prin intermediul companiei ELBAHOLD LTD (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real.

În acest mod, Liviu Luca a controlat activitatea ulterioară desfășurată de S.C. PETROMSERVICE S.A., prin exercitarea dreptului de vot al ELBAHOLD LTD în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație, director general și director financiar.

Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanțat de fapt preluarea pachetului de acțiuni la Petromservice, mai arată procurorii. Un rol important în administrarea PETROMSERVICE avea și Octavian Țurcan, om de afaceri din Republica Moldova, apropiat al lui Vîntu, care intermedia relația inculpaților cu firmele înmatriculate în Cipru, pe care le controlau, și cu băncile din această țară.

În 2007, PETROMSERVICE a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro. Întrucât, în aceeași perioadă, împotriva societății erau în curs de desfășurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obținute de către angajați prin intermediul unor hotărâri judecătorești, Liviu Luca a hotărât ca lichiditățile societății să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaților sau să fie distribuite ca dividende acționarilor minoritari.

Banii au fost transferați de Luca, cu ajutorul lui Vîntu și Țurcan, din conturile Petromservice către societăți offshore, sub pretextul achiziției unor acțiuni cotate la bursă.

În perioada 2008-2009, Liviu Luca, membrii în Consiliul de Administrație Sorin Mihai, Ioan Bohâlțeanu, Bogdan Negrutzi, Gheorghe Șupeală, Rino Raicovich, precum și directorul financiar al Petromservice, Zizi Anagnastopol, au dispus încheierea mai multor contracte prin care Petromservice a achiziționat acțiuni cotate la bursă, emise de 7 firme din Republica Moldova, la un preț de aproximativ 9 ori mai mare decât valoarea la care aceste acțiuni erau tranzacționate în aceeași perioadă la Bursa de Valori a Moldovei.

Astfel, banii au ajuns de la Petromservice la Vîntu și Țurcan. Este vorba despre 94,3 milioane de euro, bani de care au fost cumpărate acțiuni care valorau de fapt doar 10,8 milioane de euro, pe bursă.

Acțiunile erau achiziționate de pe bursă de către Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan, folosind sume din conturile Petromservice, apoi erau revândute, câteva zile mai târziu, tot către Petromservice, la prețuri care ajungeau uneori și de 50 de ori mai mari. Aceste tranzacții au fost realizate cu puțin timp înainte ca Petromservice să intre în insolvență.

Toate companiile care au intermediat achizițiile de acțiuni erau controlate de Vîntu și de Țurcan. Astfel, cei doi împreună cu Liviu Luca controlau atât cumpărătorul, cât și vânzătorul, ceea ce le permitea să stabilească orice preț își doreau pentru acțiuni, dar și să transfere banii în propriile conturi, în cazul lui Vîntu, sau în conturile firmelor proprii.

Banii au fost apoi transferați în România, sub aparența finanțării unor firme controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, în special, Imobiliar Network și Realitatea Media.

„Banii au fost transferați prin operațiuni de tip suveică, în regim repetat structurat pe mai multe verigi, în cadrul cărora aceleași sume au fost reciclate de mai multe ori prin transferuri repetate între companiile controlate de inculpați. În unele situații, aceeași sumă a fost transferată de 5 ori prin conturile acelorași societăți în decurs de o lună, pentru a crea impresia că s-au efectuat 5 plăți diferite”, arată procurorii.

Trei persoane, trimise de asemenea în judecată, au denaturat rapoartele de evaluare a întreprinderilor din Republica Moldova, pentru a le falsifica adevărata valoare și a justifica astfel prețul plătit pe acțiuni, în cazul unui control. Este vorba despre Mihai Râmboacă, Răzvan Râmboacă și Daniela Brașoveanu.

Procurorii susțin că falimentarea controlată a Petromservice a prejudiciat indirect salariații, care nu și-au putut valorifica drepturile recunoscute de instanțe, dar și ceilalți creditori, care nu și-au putut recupera creanțele. Petromservice avea datorii totale de aproximativ 150 de milioane de euro, dintre care aproximativ 98 de milioane de euro către bugetul consolidat al statului.

De asemenea, au fost fraudați indirect și acționarii minoritari ai PETROMSERVICE (aproximativ 72.000 de membri ai Asociației Salariaților din SNP PETROM S.A. și 7.000 de acționari persoane fizice), care nu au încasat dividendele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere și cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acțiunilor.

Schema delapidării PETROMSERVICE:

CLIC pentru A MĂRI. Sursa: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Beneficiarii banilor de la Petromservice: Realitatea TV, Nicolae Popa, Mircea Dinescu

Printre beneficiarii banilor delapidați de la Petromservice nu s-au aflat doar inculpații personal, ci și firmele lor și apropiați de-ai lor, arată procurorii.

Astfel, Nicolae Popa a primit în conturile unei firme din Indonezia, țara unde se afla ascuns de justiția din România (unde avea de ispășit 15 ani de închisoare pentru falimentarea FNI) 130.000 de euro.

Televiziunea de știri deținută de Sorin Ovidiu Vîntu, Realitatea TV, care a ajuns apoi la omul de afaceri Elan Schwartzenberg și apoi la copiii lui Vîntu, a primit grosul banilor: în jur de 55 de milioane de euro au fost rulate prin conturile televiziunii.

Poetul Mircea Dinescu, angajat al televiziunii lui Vîntu, a primit 100.000 de euro.

Copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ioana și Ionuț, au primit cei mai puțini bani: aproximativ 72.000 de euro.

Cele mai multe operațiuni financiare au avut loc prin intermediul a trei bănci: Marfin Bank (Cipru), Piraeus (sucursala Cipru) și MKB Romexterra, bancă deținută la vremea respectivă de Sorin Ovidiu Vîntu în România.

Procurorii au prezentat pe larg schemele folosite de cei trei afaceriști pentru a spăla banii de la Petromservice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Unde este fetița Mădălinei Apostol? Mărturii tulburătoare: 'Miriam a asistat la una dintre tentativele mamei sale'
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
A găsit 2 miliarde de lire italiene puse la saltea de unchiul decedat. Banca refuză să le primească
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Ce se întâmplă doctore
3 zodii care își pot schimba radical direcția la final de septembrie. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Deşi a fost un om puţin educat, a devenit unul dintre cei mai influenţi savanţi ai tuturor timpurilor
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!