Prima pagină » Știri » Preotul acuzat că face avansuri sexuale femeilor nu va mai oficia slujbe timp de o lună

Preotul acuzat că face avansuri sexuale femeilor nu va mai oficia slujbe timp de o lună

Preotul din satul ieșean Bohotin, acuzat că face avansuri sexuale femeilor, nu va mai oficia slujbe în biserică timp de o lună, decizia fiind luată de conducerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a declanșat o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preotul din satul ieșean Bohotin, acuzat că face avansuri sexuale femeilor, nu va mai oficia slujbe în biserică timp de o lună, decizia fiind luată de conducerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a declanșat o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași, Constantin Sturzu, a declarat, sâmbătă, presei că preotului Ștefan Bercaru, de la biserica din satul ieșean Bohotin, i s-a interzis dreptul de a mai oficia slujbe timp de o lună, el precizând că ancheta în acest caz continuă.

Hotărârea a fost luată după ce mai mulți reprezentanți ai mitropoliei s-au deplasat la biserica din satul ieșean Bohotin, unde au discutat atât cu preotul Ștean Bercaru, cât și cu cei care îl acuză.

„S-a luat decizia de a fi oprit preotul Bercaru să mai slujească pe o perioadă de 30 de zile. Decizia este în conformitate cu procedurile în vigoare. În următoarea lună, cercetările în acest caz vor continua”, a declarat preotul Constantin Sturzu.

El a mai spus că, în următoarea lună, la biserica respectivă va fi delegat un alt preot.

O comisie din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a demarat o anchetă la biserica din satul Bohotin, comuna Răducăneni, al cărei preot este acuzat că face avansuri sexuale credincioaselor.

Miercuri, mai mulți reprezentanți ai mitropoliei s-au deplasat la biserica din satul Bohotin, pentru a analiza cazul preotului din localitate. Una dintre femeile din localitate susține că preotul a încercat să o sărute și a mușcat-o de buză, după care i-a spus să nu povestească nimănui ce i s-a întâmplat, pentru că o va blestema.

Cu puțin timp înainte de sosirea comisiei din cadrul Mitropoliei, în curtea bisericii s-au adunat zeci de localnici, o parte dintre aceștia susținându-l pe preotul Ștefan Bercaru.

Între susținătorii și oponenții preotului s-au produs și unele altercații, fiind necesară intervenția forțelor de ordine prezente în curtea bisericii.

O parte dintre săteni consideră că totul este pus la cale de primarul din Răducăneni, Mihai Irimia, întrucât preotul nu l-ar fi susținut în campania electorală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi