Prima pagină » Știri » Board-ul FMI a aprobat a șaptea tranșă a acordului cu România, în valoare de 514 milioane euro

Board-ul FMI a aprobat a șaptea tranșă a acordului cu România, în valoare de 514 milioane euro

28 sept. 2012, 19:36, Știri
Board-ul FMI a aprobat a șaptea tranșă a acordului cu România, în valoare de 514 milioane euro
Board-ul FMI a aprobat vineri cea de-a șasea revizuire a acordului preventiv cu România, disponibilizând a șaptea tranșă, în valoare de 430 milioane DST - drepturi speciale de tragere (514 milioane euro), din suma totală de 3,5 miliarde euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Board-ul FMI a aprobat vineri cea de-a șasea revizuire a acordului preventiv cu România, disponibilizând a șaptea tranșă, în valoare de 430 milioane DST – drepturi speciale de tragere (514 milioane euro), din suma totală de 3,5 miliarde euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Astfel, suma totală pusă la dispoziția României până în prezent de la începutul acordului cu FMI este de 3,1 miliarde euro.

O misiune a FMI s-a aflat la București în perioada 31 iulie – 14 august pentru cea de-a șasea evaluare a acordului preventiv cu România, la discuții fiind prezenți și reprezentanții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale.

La încheierea negocierilor, șeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, afirma că aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului preventiv în board-ul director al FMI este strict condiționată de implementarea a patru măsuri, care cuprind majorarea prețului la gaze pentru populație și companii de la mijlocul lunii septembrie, plata arieratelor de la autorităților locale, începerea procesului de privatizare a Oltchim și lansarea procedurilor pentru vânzarea a 15% din Transgaz.

În ceea ce privește oferta Transgaz, prospectul se află în curs de analiză la Comisiei Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Procesul de privatizare a combinatului Oltchim a fost demarat, Dan Diaconescu câștigând la 21 septembrie licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că Diaconescu are termen până la 1 octombrie să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului, ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.

Potrivit unei ordonanțe de urgență aprobată de Guvern la 1 septembrie, autoritățile administrației locale trebuie să reducă lunar cu 5% stocul datoriilor mai vechi de 90 de zile, în caz contrar direcțiile județene de finanțe urmând să sisteze alimentarea cu cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat destinate administrațiilor locale respective.

Referitor la prețul gazelor naturale, acesta trebuia să crească din septembrie cu 5% pentru populație și cu 10% pentru firme.

La încheierea misiunii FMI din august, Erik de Vrijer a recomandat Guvernului să evite schimbările rapide de legislație, prin proceduri de urgență, și să efectueze astfel de modificări doar cu studii de impact bine fundamentate. El a atras și atenția asupra fluctuației de personal din agențiile guvernamentale importante, unde ar trebui să lucreze doar funcționari profesioniști, bine pregătiți.

Potrivit unei scrisori suplimentare de intenție convenită de autoritățile române cu experții Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, una dintre prevederi este reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în următorii trei ani, astfel încât activitatea celor 221 de administrații financiare să fie concentrată în 8 direcții regionale și 47 de birouri locale.

De asemenea, compania Electrica Furnizare va avea director general până la sfârșitul lunii septembrie, iar la Romgaz, Nuclearelectrica și Transgaz vor fi selectați administratori și directori generali până la sfârșitul anului, se arată în memorandumul de politici economice și fiscale asumat de Guvern față de Fondul Monetar Internațional (FMI). Guvernul s-a angajat față de FMI să schimbe directorii unor companii de stat cu manageri profesioniști, prin procese de selecție bazate pe competență.

Același document prevede că Guvernul intenționează să aplice, din ianuarie 2013, o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor și electricității, iar la mijlocul anului viitor va fi introdus un nou regim de reglementare și taxare în zona companiilor de petrol și gaze naturale.

Totodată, Guvernul vrea să modifice legislația privind guvernanța corporatistă la companiile de stat, astfel încât conducerea profesionistă să fie numită în cel mult 9 luni de la intrarea în vigoare a legii, dar vrea să excepteze trei companii, pe chestiuni de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Documentul mai arată că listarea la bursă a producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaș va fi derulată până la sfârșitul lunii martie 2013, cu aproape șase luni întârziere față de programul iniția, după ce un consultant va evalua rezervele de gaze ale companiei de stat.

Guvernul s-a angajat, în scrisoarea de intenție convenită cu FMI în a doua parte a lunii august, să limiteze în a doua jumătate a anului cheltuielile pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri UE, din cauza întreruperii rambursărilor, și să nu utilizeze în acest scop banii din privatizări sau sumele necheltuite de la PNDI, potrivit scrisorii de intenție convenite cu FMI.

Totodată, Executivul a promis să evite derapajele fiscale în perioada alegerilor generale de la sfârșitul acestui an, chiar dacă vor exista „presiuni” pentru relaxarea fiscală, și să asigure o disciplină strictă la nivelul finanțelor publice locale.

A cincea evaluare a acordului a fost aprobată de Boardul FMI la 22 iunie, fiind pusă la dispoziție o nouă tranșă, de 519,4 milioane euro, în urma căreia totalul resurselor financiare care pot fi accesate de statul român prin accord a ajuns la circa 2,67 miliarde de euro.

România are în derulare, de la 31 martie 2011, un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,1 miliarde DST – drepturi speciale de tragere (3,5 miliarde euro), completat de o înțelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, tranșele putând fi trase de autoritățile române doar dacă este necesar.

În cursul lunii septembrie, România și Banca Mondială au încheiat un acord de împrumut în valoare de un miliard euro de la Banca Internațională pentru Reconstrucție si Dezvoltare, pe o perioadă de 12 ani, cu opțiunea de amânare a tragerii.

Raluca Ghinea, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
În pragul Primului Război Mondial: confruntări, rivalități și sfere de influență