Prima pagină » Știri politice » Ungureanu, la lansarea ARD: România e mutilată, desfigurată, strâmbată și trebuie îndreptată

Ungureanu, la lansarea ARD: România e mutilată, desfigurată, strâmbată și trebuie îndreptată

Președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la lansarea ARD, că România este o țară mutilată, desfigurată, jefuită, strâmbată de cele cinci luni de guvernare a stângii, care, însă, a rezistat puterii "rău-făcătoare" a stângii și care trebuie îndreptată.

„De cinci luni puterea de stânga mutilează România. După cinci luni de putere a stângii, România e o țară desfigurată, strâmbată, și încă nu s-a terminat. Guvenanții calcă în picioare statul de drept, democrația, opțiunea euro-atlantică. Guvernanții, în toiul crizei economice globale, își antrenează cetățenii înr-o criză politică și instituțională profundă, cu efecte negative asupra credibilității externe, a nivelului de trai, a investițiilor”, a spus Ungureanu.

El a spus că România este o țară jefuită, pentru că guvernanții vând un combinat ca Oltchim oricui și oricum și o țară batjocorită, pentru că un „premier plagiator” deschide anul școlar.

„România e o țară în suferință, strâmbată. O țară în care guvernanții își bat joc de cetățeni vânzând Oltchim oricui și oricum este o țară jefuită, o țară strâmbată. O țară în care un prim-ministru plagiator deschide anul școlar este o țară batjocorită, o țară strâmbată. România a rezistat puterii rău-făcătoare a stângii, nu s-a frânt, dar este o țară strâmbată”, a spus Ungureanu.

El a susținut că România trebuie îndreptată și a arătat că acesta este și motivul pentru care forțele politice de drepta s-au unit.

„România trebuie să se îndrepte. De aceea ne-am unit în alianța forțelor de dreapta: pentru o România dreaptă!”, a spus Ungureanu.

El a precizat că în scurt timp ARD va propune un îndreptar politic și de guvernare, iar la parlamentare va susține candidați onești și drepți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Ce altă țară ar fi vrut Osama bin Laden să atace înainte de 11 septembrie 2001?
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină