Prima pagină » Economic » Mobius: Adoptarea euro va presupune o disciplină benefică

Mobius: Adoptarea euro va presupune o disciplină benefică

Adoptarea euro va presupune o disciplină benefică pentru România și implică reforme pentru reducerea prețurilor și susținerea competitivității, a declarat președintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets, Mark Mobius.

Adoptarea euro va presupune o disciplină benefică pentru România și implică reforme pentru reducerea prețurilor și susținerea competitivității, a declarat președintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets

„Euro are un viitor nemaipomenit și ar fi foarte bine ca România să treacă la euro, să adopte moneda euro. Orice țară este capabilă să adopte moneda euro, însă acest lucru va presupune o disciplină benefică pentru țară, astfel că atunci când oamenii sugerează că Grecia ar trebui să părăsească zona euro nu înțeleg de fapt ce se întâmplă. Dacă Grecia vrea să devină competitivă, cu un euro puternic, trebuie să își reducă prețurile”, a declarat Mobius, invitat la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

El apreciază că euro va continua să existe, susținut de dezbaterile și reformele implementate de țările din Uniunea Europeană, iar la finalul crizei Europa va deveni mai puternică. Mobius a spus, totodată că nu crede într-o criză globală și că foarte multe din discuțiile despre o criză globală sunt inventate.

Statele emergente din Europa Centrală și de Est au devenit tot mai reticente în privința adoptării euro în ultimii trei ani, odată cu dezvoltarea crizei datoriilor de stat. Deși zona euro este principala piață de desfacere pentru exportatorii din statele est-europene, care își vând peste jumătate din marfă în spațiul monetar, șapte dintre cele 10 state intrate în UE după 2004, inclusiv România, nu au adoptat încă moneda unică.

În România, autoritățile vor definitiva după alegerile parlamentare din decembrie strategia privind adoptarea monedei euro, ținta indicativă fiind în prezent anul 2015.

Polonia a renunțat în urmă cu trei ani la calendarul care prevedea intrarea în zona euro în 2013, iar premierul Donald Tusk a afirmat în iulie că moneda euro este „complet neatractivă”. Premierul ungar Viktor Orban a declarat în luna martie că Ungaria nu va adopta euro înainte de anul 2018, iar Sofia a suspendat pe termen nedefinit planurile de trecere la moneda unică.

Grecia se află în al cincilea an de contracție economică, cu șomajul la un nivel record. Statul a evitat intrarea în colaps din cauza îndatorării extrem de ridicate doar în urma a două acorduri de ajutor financiar extern, însumând 240 de miliarde de euro. Statul elen s-a angajat să aplice măsuri severe de austeritate, care au dus la demonstrații violente.

Totuși, potrivit șefului Franklin Templeton Emerging Markets, în Grecia sunt multe persoane care susțin implementarea reformelor.

„Sunt multe afaceri în Grecia copleșite de reglementări excesive cărora nu li se permite să facă ce își doresc să facă cu afacerile lor. Pentru a vă da un exemplu, prețurile la benzină și motorină sunt mai mari decât în alte părți ale Europei. De ce? Din cauza restricțiilor la importuri din alte părți ale Europei la benzină și motorină. Este un lucru rău pentru economie și pentru populația țării. Aici este nevoie de reforme, pentru că toate aceste lucruri care ridică costurile economiei împiedică mediul de afaceri să prospere. Dacă vrei să micșorezi rata șomajului trebuie să dezvolți micile întreprinderi”, a afirmat Mobius.

Franklin Templeton activează în România din septembrie 2010, de când a preluat administrarea Fondului Proprietatea, fond care deține în prezent participații la companii precum OMV Petrom (20,1%), Hidroelectrica (19,9%), Romgaz (15%), Nuclearelectrica (9,7%), Transgaz (15%), Complexul Energetic Oltenia (21,5%), Alro (10,2%) și BRD (3,6%).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Oamenii ar avea puteri de vindecare ascunse, sugerează un studiu