Prima pagină » Economic » Ponta nu mai vrea LICITAȚIE pentru Oltchim. Guvernul cere acordul FMI să vândă combinatul prin negociere cu un investitor

Ponta nu mai vrea LICITAȚIE pentru Oltchim. Guvernul cere acordul FMI să vândă combinatul prin negociere cu un investitor

Ponta nu mai vrea LICITAȚIE pentru Oltchim. Guvernul cere acordul FMI să vândă combinatul prin negociere cu un investitor
Nimeni nu se aștepta ca până la urmă...

Guvernul va solicita Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim (OLT) să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic și nu prin licitație deschisă la care să vină oricine, a anunțat, marți seara, premierul Victor Ponta.

El a precizat, la postul B1 TV, că investitorul strategic va trebui să își asume datoriile combinatului, păstrarea locurilor de muncă, realizarea investițiilor și derularea negocierilor pentru Arpechim. El a admis că problema datoriilor Oltchim către AVAS va trebui rezolvată înainte de a iniția noul proces de privatizare.

Premierul a susținut că și-ar dori la Oltchim și un investitor american, englez sau francez, dar a precizat că investitorii din aceste țări dispun deja de propriile combinate și că doar grupul rus TISE s-a arătat interesat în mod concret.

În privința noii conduceri a Oltchim, șeful Guvernului a arătat că așteaptă ca aceasta să rezilieze toate contractele cu firmele „căpușe”, să repornească secțiile care pot asigura o producție „realistă”, nu pe stoc, și că colaboreze cu consultantul pentru ștergerea datoriilor combinatului și pregătirea noii privatizări.

Întrebat cine este autorul planului guvernamental de „salvare” a Oltchim, premierul a arătat că principala parte a planului revine ministrului de Finanțe, Florin Georgescu, acesta beneficiind și de sprijinul ministrului Economiei.

Directorul general al producătorului de energie electrică și termică CET Govora, Mihai Bălan, va prelua conducerea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), numirea fiind aprobată marți de către CA al combinatului, au declarat surse din Ministerul Economiei, acționarul majoritar al companiei din Vâlcea.

CET Govora este deținută de Consiliului Județean Vâlcea.

Oltchim a fost condus timp de 21 de ani de Constantin Roibu, care a demisionat din funcție la începutul lunii septembrie. În locul său a fost numit, pentru o perioadă limitată, Nicolar Radu Olaru, fost director general adjunct al combinatului.

Combinatul chimic se află în portofoliul statului, prin Ministerul Economiei.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eșuat, iar procesul de vînzare a acțiunilor statului în companie va fi reluat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
Îi datorează viața soției. Ferguson: „Dacă nu era ea, ar fi fost finalul”
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!