Prima pagină » Economic » Prețurile alimentelor pe piața mondială au început să crească în septembrie – agenție ONU

Prețurile alimentelor pe piața mondială au început să crească în septembrie – agenție ONU

Prețurile alimentelor la nivel global au urcat cu 1,4% în septembrie, după două luni de stagnare, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul Organizației Națiunilor Unite, care avertizează că acestea vor rămâne ridicate.

Prețurile alimentelor la nivel global au urcat cu 1,4% în septembrie, după două luni de stagnare, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul Organizației Națiunilor Unite, care avertizează că acestea vor rămâne ridicate.

Indicele prețurilor calculat de organizație, pe baza unui coș de materii prime alimentare tranzacționate la nivel global, a avansat în septembrie cu trei puncte, la 216 puncte. Avansul reflectă majorarea prețurilor pentru lactate și carne, în timp ce creșterea cotației cerealelor a avut un impact mai redus. Prețurile pentru zahăr și uleiuri au scăzut, se arată într-un comunicat al organizației.

Indicatorul se află acum cu 22 de puncte sub maximul de 238 de puncte înregistrat în februarie 2011.

Prețurile alimentelor vor rămâne ridicate, iar volatilitatea pe piața mondială s-ar putea accelera în următoarele luni, a avertizat un economist al agenției.

„Prețurile au motive de creștere. Este puțin probabil să vedem o normalizare a acestora în curând. Volatilitatea nu se va reduce și s-ar putea chiar să se intensifice în următoarele luni”, a spus Abdolreza Abbassian, senior economist în organizație.

Agenția a redus ușor estimarea pentru recolta de cereale la nivel mondial în 2012, la 2,286 miliarde de tone, de la 2,295 miliarde de tone anterior, în principal din cauza recoltei mai slabe de porumb în unele țări din Europa Centrală și de Sud-Est.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi