Prima pagină » Magazin » DESCOPERIRE UIMITOARE. Confirmă una dintre teoriile lui Einstein

DESCOPERIRE UIMITOARE. Confirmă una dintre teoriile lui Einstein

DESCOPERIRE UIMITOARE. Confirmă una dintre teoriile lui Einstein
Astronomii americani au descoperit o nouă stea - a doua - care se învârte în jurul uriașei găuri negre din centrul galaxiei noastre, acel astru fiind cel mai apropiat corp ceresc observat vreodată în proximitatea găurii, o entitate care atrage toată materia din jurul ei, informează AFP.

Astronomii americani au descoperit o nouă stea – a doua – care se învârte în jurul uriașei găuri negre din centrul galaxiei noastre, acel astru fiind cel mai apropiat corp ceresc observat vreodată în proximitatea găurii, o entitate care atrage toată materia din jurul ei, informează AFP.

Oamenii de știință de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) consideră că descoperirea lor îi va ajuta să testeze teoria relativității formulată de Einstein și ipotezele despre aceste găuri negre, al căror câmp gravitațional este extrem de intens.

Noua stea, denumită S0-102, parcurge orbita în jurul acestei găuri negre din centrul Căii Lactee în 11 ani și jumătate, spre deosebire de orbita de cel puțin 60 de ani pe care o parcurg cele mai multe dintre celelalte stele, precizează autorii acestui studiu, publicat în numărul de vineri al revistei Science.

Savanții americani observaseră deja o altă stea – S0-2 – care gravitează aproape de această gaură neagră, pe o orbită de 16 ani.

Cercetătoarea Andrea Ghez, care studiază acea gaură neagră de când a descoperit-o, în 1998, spune că „este un fel de tango dansat de stelele S0-102 și S0-2, care va dezvălui pentru prima dată adevărata geometrie a spațiului și a timpului din jurul unei găuri negre”.

„Această măsurătoare nu poate fi realizată pornind de la o singură stea”, a explicat cercetătoarea americană.

Ca și Terra și celelalte planete, cele două stele sunt pe „orbită eliptică” în jurul găurii negre, ceea ce înseamnă că ele se apropie și apoi se îndepărtează de aceasta în același timp și la intervale regulate.

Savanții de la UCLA speră de acum să descopere urmele unor ușoare oscilații în orbitele acestor stele atunci când ele se apropie. Acest fapt ar semnifica, după părerea lor, că ele sunt sensibile la efectul de curbură a spațiului și a timpului, așa cum afirma Einstein.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Un nou derapaj al lui Donald Trump. A jignit Norvegia după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace
Click
Mara Bănică, imagine rară și emoționantă cu soțul ei. Ce l-a impresionat profund pe bărbat: „Postez rar cu și despre Bogdan”
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce a clasat Cuza cazul asasinării lui Barbu Catargiu? Controversele unei anchete
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră