Prima pagină » Știri » Corlățean a discutat cu vicepremierul de la Beijing despre investițiile chineze în România

Corlățean a discutat cu vicepremierul de la Beijing despre investițiile chineze în România

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a fost primit la Beijing de vicepremierul Consiliului de Stat, Li Keqiang, cu care a discutat despre investițiile chineze de la termocentrala Rovinari și în parcurile eoliene de la Crucea și Babadag.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a fost primit la Beijing de vicepremierul Consiliului de Stat, Li Keqiang, cu care a discutat despre investițiile chineze de la termocentrala Rovinari și în parcurile eoliene de la Crucea și Babadag.

„A fost subliniată importanța finalizării proiectului de retehnologizare a termocentralei de la Rovinari, investiție chineză cu valoare de aproximativ un miliard de dolari, precum și intrarea în exploatare, până la sfârșitul anului 2012, a parcurilor de energie eoliană de la Crucea și Babadag, investiții chineze cu o valoare de peste 300 milioane de dolari”, informează un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.

În întrevederea de vineri a celor doi oficiali a fost remarcat de asemenea „potențialul extinderii cooperării bilaterale în alte domenii din energie, în infrastructură, comunicații, agricultură, turism”.

Ministrul român a apreciat în mod deosebit cele 12 propuneri formulate de premierul Wen Jiabao la Forumul de cooperare dintre China și state din Europa Centrală și de Est, la Varșovia în aprilie 2012, inclusiv punerea la dispoziție a unei linii de creditare de 10 miliarde de dolari.

Corlățean a reiterat și propunerea Guvernului României de a găzdui la București următoarea reuniune la nivel înalt a Forumului China – Europa Centrală și de Est.

Cei doi oficiali au agreat și elaborarea unui plan concret de acțiuni pentru aniversarea în 2014 a 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-chineze și a 10 ani de la lansarea Parteneriatului amplu de Prietenie și Cooperare dintre cele două țări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!