Ponta a mulțumit cadrelor medicale de la SJU Alexandria că au rămas să lucreze „în condiții grele”

Ponta a mulțumit cadrelor medicale de la SJU Alexandria că au rămas să lucreze în condiții grele
Publicat: 03/11/2012, 18:52
Actualizat: 01/04/2019, 02:19

Premierul Victor Ponta a mulțumit, sâmbătă, cadrelor medicale de la Spitalul Județean din Alexandria, la ceremonia de semnare a ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a unității spitalicești, că nu au plecat în „Franța sau Germania” și au rămas să lucreze „în niște condiții foarte grele”.

„Eu am vrut să fiu de față, să fiu sigur că se întâmplă lucrul acesta, în calitatea actuală de prim-ministru și în calitatea pe care încă o mai am câteva zile de ministru al Sănătății, în mod sigur în 2014, la inaugurare nu vreau să mai fiu ministrul Sănătății. Am vrut în primul rând să vă mulțumesc dumneavoastră și tuturor cadrelor care lucrează în spital pentru că au reușit în anii aceștia totuși să lucreze în niște condiții foarte grele. N-au plecat în Franța, în Irlanda, în Germania, nu și-au căutat până la urmă o viață mai bună la care aveau dreptul și au rămas aici, ca să-și servească județul, orașul. Cu atât mai mult mă bucur, acum au un orizont de timp foarte clar, peste doi ani sper să lucreze cu toții într-un spital care să arate ca-n Franța sau ca-n Germania”, a declarat Ponta, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a spus că este „de datoria” sa să facă astfel încât salariile cadrelor medicale să se apropie de cele din Franța sau Germania.

„Acum datoria mea este să ne mai apropiem cu salariile de Franța sau de Germania, ceea ce nu va fi la fel de ușor, însă cred că pentru Alexandria și pentru Teleorman este într-adevăr un lucru extrem de important, o spun tot timpul: fără sănătate și fără educație nu există nicio țară care să aibă viitor. Mă bucur cu atât mai mult cu cât banii de la bugetul de stat sunt puțini în acest proiect, cea mai mare parte vin din Programul Operațional Regional și nimic nu mă bucură mai tare decât să facem lucruri bune cu bani europeni, pentru că banii de la buget întotdeauna parcă sunt prea puțini”, a afirmat Victor Ponta.

Primul ministru a spus că speră ca peste doi ani să vină să vadă medici și asistenți care să lucreze într-un loc pe care-l merită.

„Vreau încă odată să vă mulțumesc celor care lucrați aici zi de zi, eu vin în vizită, văd ceva și plec, dumneavoastră stați aici zi de zi și vă ocupați de bolnavi și prin dumneavoastră să le mulțumesc tuturor celor din țara care rezistă în momentele astea grele. Nu știu cât de mulți bani o să avem în plus, dar măcar mai multe mulțumiri cred că meritați și felicitări pentru tot ce faceți”, a declarat Victor Ponta.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea, i-a transmis premierului că-l așteaptă la Alexandria peste doi ani, la finalizarea lucrărilor, „tot ca prim-ministru”.

„Este cea mai mare investiție pe care o semnez în calitate de președinte de Consiliu Județean în Teleorman, valoarea este de aproape 20 de milioane de euro. Este o speranță mare pentru noi, pentru cetățenii din Teleorman, nu vă doresc niciunuia să aveți vreodată nevoie de acest spital (…). Odată ce acest spital va fi modernizat și reabilitat se va slăbi presiunea pe București și cetățenii din Teleorman nu vor mai trăi, atunci când vor veni la spital, în condițiile pe care le-ați văzut și dumneavoastră. Va fi bine și pentru personalul medical, sunt sigur că, odată spitalul finalizat, va deveni atractiv pentru medici și personalul medical și chiar nemedical, așa încât asta să fie o investiție care să bucure pe toți cetățenii județului . O să semnez acum ordinul de începere a lucrărilor și peste doi ani tot ca prim-ministru să veniți aici să vedeți cum arată un spital modern, început în mandatul dumneavoastră și finalizat în mandatul dumneavoastră”, a declarat Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta a participat, sâmbătă, la ceremonia de semnare a ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Județean de Urgență din Alexandria, județul Teleorman, împreună cu președintele Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea.

Reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Alexandria, singurul spital din Teleorman care are serviciu de anestezie 24 de ore, reprezintă cea mai mare investiție în sănătate din Regiunea de dezvoltare III Sud, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.

Valoarea totală a investiției se ridică la 83.496.061,52 lei, dintre care 67.926.908,34 lei constituie valoarea eligibilă asigurată prin finanțare nerambursabilă și din contribuția beneficiarului, respectiv din partea Consiliului Județean Teleorman.

În urma lucrărilor de modernizare, Spitalul Județean de Urgență Alexandria va deveni cea mai performantă unitate spitalicească din sudul României, care va putea oferi condiții avansate de investigații și tratament pentru pacienții din această regiune.

Intervențiile asupra infrastructurii spitalului și dotările medicale cu echipamente performante vor asigura alinierea serviciilor medicale la standardele Uniunii Europene, acesta fiind de altfel principalul obiectiv al proiectului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român căutat de poliție a stat ascuns în Italia până când soția l-a dat...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
La ce oră ajunge Lumina Sfântă în România! Va fi adusă de la Ierusalim în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Eurovision 2024. Trei țări au șanse mari să câștige concursul muzical
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
James Clerk Maxwell, omul de știință care a demonstrat pentru prima dată legătura dintre electricitate,...