Prima pagină » Sport » Presa engleză, după Manchester United-CFR Cluj: Fanii lui United, jefuiți după ce au fost obligați să plătescă pentru o farsă de meci

Presa engleză, după Manchester United-CFR Cluj: Fanii lui United, jefuiți după ce au fost obligați să plătescă pentru o farsă de meci

Presa engleză, după Manchester United-CFR Cluj: Fanii lui United, jefuiți după ce au fost obligați să plătescă pentru o farsă de meci
Fanii echipei Manchester United ar putea să se considere jefuiți deoarece au fost nevoiți să plătească 50 de lire sterline (aproximativ 60 de euro) pentru a vedea o evoluție modestă a favoriților în meciul cu CFR Cluj, scor 0-1, în ultima etapă a Ligii Campionilor, a scris bleacherreport.com.

Fanii echipei Manchester United ar putea să se considere jefuiți deoarece au fost nevoiți să plătească 50 de lire sterline (aproximativ 60 de euro) pentru a vedea o evoluție modestă a favoriților în meciul cu CFR Cluj, scor 0-1, în ultima etapă a Ligii Campionilor, a scris bleacherreport.com.

Potrivit sursei citate, la meciul cu CFR Cluj au asistat aproximativ 55.000 de spectatori, însă Manchester United a anunțat că a vândut 71.521 de bilete. Posesorul unui abonament la partidele disputate pe teren propriu în campionat de echipa antrenată de Alex Ferguson trebuie să se înscrie și pentru meciurile de acasă din Liga Campionilor și Cupa Angliei, pentru care este necesară o sumă suplimentară, ce este debitată automat de pe cardul de credit înaintea fiecărei întâlniri, indiferent dacă asistă sau nu la meci.

„Trebuie să te întrebi cât timp vor mai accepta deținătorii de abonamente la Manchester United să plătească 50 de lire sterline pentru a vedea o performanță mediocră precum cea din înfrângerea cu CFR Cluj. Cel mai bun răspuns a venit în momentul în care s-a anunțat că la meci au asistat 71.500 de spectatori. Suporterii se uitau ciudat la numeroasele scaune goale, dorindu-și, probabil, să fi stat acasă și să nu fi cheltuit banii pe bilete. Într-o noapte friguroasă să vezi o echipă peticită, care se comportă ca la un meci amical, arată a jecmănire. Ok, a fost curiozitatea să vezi cum pot evolua jucătorii de rezervă într-un meci important, dar dacă suporterii plătesc biletul, atunci ar trebui să vadă o evoluție decentă a acestora. Sincer, a fost o evoluție cumplit de rea. Asta i-a șocat pe titulari să vadă cu cine trebuie să concureze pentru un loc în prima echipă. După evoluția din acest meci, cu greu vor reuși unii să prindă măcar banca de rezerve în meciul cu Manchester City, iar dacă aceștia sunt jucătorii de viitor ai clubului, atunci United va ajunge precum Liverpool și Arsenal. A fost o insultă pentru cei 71.521 de oameni care au trebuit să plătească pentru această farsă, chiar dacă au venit sau nu la meci. Un drum lung spre casă la cinci grade a sporit regretul. Puțini jucători au evoluat bine”, a notat bleacherreport.com.

Cotidianul The Sun a scris că Manchester United a aliniat o echipă cu multe rezerve pentru a-și odihni titularii în perspectiva meciului cu Manchester City din campionat. „Manchester United a aliniat o echipă slăbită în meciul cu CFR în perspectiva partidei cu Manchester City din weekend. Meciul cu CFR a reprezentat a prezență cu numărul 200 a lui Alex Ferguson în competiție. Dacă vor juca la fel împotriva lui City, atunci vor pierde. Da, vor fi zece schimbări în meciul viitor și da, nu mai aveau pentru ce să joace, dar slăbiciunile în faza defensivă au fost un trend în acest sezon. Echipa din meciul cu CFR a avut parte de ceva experiență, cu jucători precum Wayne Rooney, Javier Hernandez, Danny Welbeck, Ryan Giggs și, mai târziu, Scholes”, se precizează în cronica meciului din The Sun.

Sursa citată a apreciat intervențiile lui Mario Felgueiras, însă l-a desemnat omul meciului pe atacantul Danny Welbeck. „Manchester a avut cele mai bune ocazii în prima parte a meciului. După cinci minute, Giggs a executat un corner, dar lovitura de cap a lui Welbeck a lovit plasa laterală. Apoi, Welbeck l-a forțat pe Felgueiras să aibă o intervenție superbă la lovitura sa de cap. United a continuat să mențină presiunea, iar până la pauză lobul încântător al lui Rooney a fost îndepărtat de Felgueiras. În timp ce meciul nu mai avea nicio miză pentru United, pentru CFR însemna mult, deoarece un rezultat mai bun decât în partida Braga – Galatasaray ar fi reprezentat calificarea în faza următoare a competiției. Din păcate pentru Cluj, Galatasaray a revenit și și-a asigurat calificarea în optimile de finală”, a notat editorialistul The Sun, care a precizat că aceasta a fost prima înfrângere a lui United pe teren propriu în Liga Campionilor în ultimii trei ani, perioadă în care a disputat 37 de partide.

Sub titlul „Manchester United împietrită de lovitura de fulger a lui Luis Alberto”, The Guardian a scris: „United a avut începutul mai bun și a ratat câteva ocazii prin Javier Hernandez, Welbeck sau Cleverley. Prima ocazia a Clujului a fost când șutul lui Modou Sougou a fost deviat de Scott Wootton, iar Rooney a blocat șutul din unghi al lui Camora. United s-a trezit puțin când se apropia pauza. Welbeck a lăsat impresia că va putea să înscrie în urma unui corner executat de Rooney, dar mingea a fost salvată de pe linia porții de Mario Felgueiras, iar câteva momente mai târziu Rooney a fost aproape de a loba mingea peste portar. Chris Smalling a avut, probabil cea mai mare ocazie a meicului, dar lovitura sa de cap a trecut pe lângă poartă. Apoi, Luis Alberto și-a pus amprenta. Powell ar fi trebuit să se descurce mai bine când a încercat să primească o pasă de la Scholes în jumătatea Clujului, însă a fost deposedat, iar mingea a ajuns la Alberto care a trimis un șut de la 25 de metri în bara din stânga porții lui David De Gea”.

Cotidianul scoțian Daily Record a scris că CFR Cluj, antrenată de fostul antrenor al echipei Hearts, a reușit o victorie șocantă pe Old Trafford. „Manchester 0 CFR Cluj 1: Fostul antrenor al lui Hearts îi conduce pe români către o victorie șoc. Antrenorul Clujului, Paulo Sergio, și-a condus echipa către o victorie faimoasă pe Old Trafford, dar nu a fost suficientă pentru o calificare în optimile Ligii Campionilor. Manchester United s-a pregătit pentru derbiul crucial de duminică cu City reușind incredibila «performanță» de a fi condusă pentru a 15-a oară în cele 23 de meciuri din acest sezon. De această dată nu a mai fost vorba de nicio revenire, deoarece campioana României l-a făcut pe Alex Ferguson să piardă a 39-a partidă în cele 200 de meciuri europene. Alex Ferguson a încercat să vadă la lucru mai mulți jucători în perspectiva meciului cu City, iar unul dintre aceștia, Chris Smalling, nu a reușit să îl convingă că poate opri această serie de greșeli din apărare”, a menționat Daily Record.

Daily Record a apreciat reușita frumoasă a mijlocașului Luis Alberto. „Micul, dar zgomotosul contingent de fani din România a avut pentru ce să se încălzească la 11 minute de la reluarea jocului, când Luis Alberto a reușit o frumusețe de gol. Șutul său cu efect de la aproximativ 30 de metri s-a oprit în vinclul porții. Toate eforturile lor au fost zadarnice, deoarece Galatasaray a revenit în meciul cu Braga și i-a eliminat din competiție. Rooney a devenit ținta jucătorilor clujeni, după ce a refuzat să trimită mingea în aut în urma unei lovituri încasate de Rui Pedro. Jucătorii în verde l-au înconjurat pe Rooney pentru a-l apostrofa, în timp ce arbitrul Daniele Orsato nu a făcut prea multe pentru a-i opri. Destul de inteligent, atacantul și-a păstrat calmul”, a conchis Daily Record.

Campioana României, CFR Cluj, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Manchester United, dar a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor, însă, de pe locul trei al grupei H, va evolua în 16-imile Ligii Europa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Comerțul cu ridicata s-a prăbușit în ianuarie 2026. Scăderi cu 23% față de luna anterioară
Digi24
Arabia Saudită îndeamnă SUA să intensifice atacurile împotriva Iranului
Cancan.ro
Armin Nicoară, adevărul despre divorțul de Claudia Puican: 'M-a luat prin surprindere'
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Noelia, tânăra de 25 de ani care a ales eutanasia, a plecat „în pace”. Dorința sfâșietoare de pe patul de spital
Digi24
Decizie fără precedent în SUA. Ce urmează să apară pe bancnotele americane începând din luna iunie
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Ce se întâmplă doctore
Alt divorț neașteptat în showbiz! Vedeta care s-a despărțit în mare secret! Au împreună doi copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Muncitorii de la o rețea de canalizare au descoperit lemn dintr-o navă vikingă