Prima pagină » Știri » Primarul din Năvodari, acuzat de dare de mită, a fost deferit justiției

Primarul din Năvodari, acuzat de dare de mită, a fost deferit justiției

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, aflat în arest din 15 noiembrie, a fost deferit justiției pentru dare de mită, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Constanța, informează Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, aflat în arest din 15 noiembrie, a fost deferit justiției pentru dare de mită, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Constanța, informează Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MATEI NICOLAE, primarul orașului Năvodari, județul Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită și, în stare de libertate, a inculpatului VÂLCU NICOLAE, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de mărturie mincinoasă și fals în declarații

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Potrivit procurorilor, în perioada iunie-octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofițerului de poliție două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.

„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate,nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declarații mincinoase”, arată DNA.

În același dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, Nicolae Vâlcu, acuzat de mărturie mincinoasă și fals în declarații.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii DNA au colaborat cu ofițeri din Direcția Generală Anticorupție a Ministerului Administrației și Internelor (MAI).

Tribunalul București a hotărât, în 15 noiembrie, arestarea pentru 29 de zile a primarului din Năvodari, iar Curtea de Apel București a decis definitiv, în 23 noiembrie, menținerea acestei măsuri preventive.

Avocatul lui Nicolae Matei, Petre Buneci, a declarat că toate acuzațiile sunt probate prin niște interceptări și „câteva post-it-uri” care nu au mare relevanță în dosar.

El a subliniat că nu era posibil ca Matei să încerce să îi ofere mită comisarului șef, atâta vreme cât între cei doi exista o dușmănie cunoscută la nivel public.

Avocatul a mai spus că persoana care s-a ocupat de intermedierea vânzării terenurilor ce ar fi fost oferite drept mită, în suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, era de fapt un ofițer infiltrat de către anchetatori.

Nicolae Matei este membru PSD și primar al orașului Năvodari din 2008.

Presa locală a relatat că, în ultimi patru ani, primarul Nicolae Matei, asociat în SC Dormarbib Grup, ar fi fost implicat în mai multe tranzacții imobiliare și licitații „cu dedicație”.

Potrivit presei, câștigarea dreptului de proprietate asupra Taberei de copii de la Năvodari a fost una dintre cele mai profitabile afaceri realizată de primarul Nicolae Matei. Astfel, la inițiativa acestuia 60 de hectare de teren, sute de cabane, spații de cazare, administrative și comerciale, anexe, amfiteatrul și cantine au intrat, în 28 iulie 2011, în patrimoniul SC Tabăra Năvodari SA.

Acționarii acestei societăți sunt SC Dormarbib Group SRL, cu 60% din acțiuni și Consiliul Local Năvodari, cu 40% din acțiuni.

Potrivit hotărârii Consiliului Local nr. 152 din iulie 2011, Primaria Năvodari a venit cu aportul în natură, 60 de hectare teren, iar firma lui Gurgu Isidor, cumnatul primarului Matei, s-a obligat ca în decurs de un an să contribuie la această asociere cu aportul de capital prin care să acopere echivalentul celor 60 de procente, aproximativ nouă milioane de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie