Vladimir Putin, despre SFÂRȘITUL LUMII în 21 DECEMBRIE 2012, „sistemul autoritar” din Rusia și copiii lui

Vladimir Putin, despre SFÂRȘITUL LUMII în 21 DECEMBRIE 2012, sistemul autoritar din Rusia și copiii lui
Publicat: 20/12/2012, 15:26
Actualizat: 29/07/2014, 23:26

Rusia nu are un „sistem autoritar”, a declarat joi președintele Vladimir Putin, într-o conferință de presă la Moscova, relatează AFP.

„Nu pot să calific ca autoritar sistemul nostru, nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Cea mai bună dovadă este decizia mea de a pleca din funcție după două mandate. Dacă aș fi considerat că merita să aleg calea autoritarismului, aș fi schimbat Constituția. Era ușor de făcut”, a adăugat el.

De asemenea, Vladimir Putin a răspuns la o întrebare despre cele două fete ale sale, în condițiile în care președintele rus este rezervat să vorbească despre viața personală. „Totul merge bine pentru copiii mei. Ele sunt la Moscova, își continuă studiile. Sunt mândru”, a anunțat el.

Unui jurnalist, care i-a adresat o întrebare, i-a mărturisit că știe când va veni sfârșitul lumii. „Știu că sfârșitul lumii va veni în 4,5 miliarde de ani. Este un ciclu de funcționare a sistemului solar”, a declarat Putin.

„La noi, există sentimentul că democrația înseamnă troițkism

Putin a părăsit postul de președinte în 2008, după două mandate de patru ani. El i-a cedat locul, la vremea respectivă, lui Dmitri Medvedev, al cărui premier a devenit, după care s-a întors la Kremlin în mai.

„Am optat atunci să trec în plan secund, pentru a-mi arăta respectul față de legi”, a subliniat Putin.

În ultimul an, Putin s-a confruntat cu o mișcare de contestare fără precedent, opoziția reproșându-i că a limitat în mod considerabil libertățile publice.

„Dacă cineva consideră că democrația și respectarea legilor sunt două lucruri diferite, se înșală. La noi există sentimentul că democrația înseamnă troițkism, anarhie… Dar nu este cazul”, a continuat președintele rus.

Interzicerea adopțiilor copiilor ruși de către americani

Președintele rus a apreciat drept „potrivită” hotărârea adoptată cu o zi înainte de către Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) privind interzicerea adopțiilor de copii ruși de către americani.

„Este un răspuns dat pe baza emoției, dar cred că este potrivit”, a declarat el.

Duma de Stat a adoptat miercuri, în a doua lectură, un proiect de lege privind interzicerea adopției copiilor ruși de către cetățeni americani ca răspuns la „legea Magnițki”, adoptată de către Congresul american.

„Legea Magnițki” interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite și prevede confiscarea activelor unor oficiali ruși implicați în cazul decesului în timpul detenției a juristului rus Serghei Magnițki, cu scopul de a preveni viitoare încălcări ale drepturilor omului.

Vladimir Putin a condamnat din nou „legea Magnițki”, pe care o consideră „un act neprietenos” din partea Statelor Unite, și a criticat „numeroasele probleme” privind drepturile omului din Statele Unite.

Americanii „păzesc oameni în închisoare de câțiva ani fără a le prezenta un act de acuzare. Este de neconceput. Îi încătușează ca în Evul Mediu… Și au legalizat utilizarea torturii… Imaginați-vă dacă am fi făcut așa ceva la noi… Cât timp a trecut de când s-a promis închiderea (centrului militar de detenție de la) Guantanamo?”, s-a întrebat el.

Starea economiei ruse, superioară celei din zona euro și din SUA

Vladimir Putin s-a declarat mulțumit de situația economică a țării, anunțând că „rezultatele sunt bune, în special în comparație cu recesiunea din zona euro și încetinirea economică din Statele Unite. Situația este mult mai favorabilă la noi”, spune el.

Președintele rus a respins zvonurile care au circulat în ultimele luni cu privire la starea sa de sănătate. „Referitor la acest subiect, răspund că puteți aștepta în continuare!”, a afirmat el.

El a declarat că este pregătit să-i acorde pașaport rusesc actorului francez Gérard Depardieu, dacă acesta dorește.

„Dacă Gérard vrea cu adevărat un permis de ședere sau un pașaport rusesc, este o afacere rezolvată în mod pozitiv”, a declarat el, în timp ce Depardieu a anunțat că intenționează să renunțe la pașaportul francez ca urmare a unei polemici privind exilul său în Belgia din rațiuni fiscale.

„Putin mi-a trimis deja un pașaport”, a declarat actorul, potrivit unor prieteni ai acestuia citați marți pe site-ul de Internet al cotidianului francez Le Monde.

Gaidau Ion, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×