Prima pagină » Știri politice » Noul ministru al Turismului, Maria Grapini, taie cablul de la telegondola Elenei Udrea

Noul ministru al Turismului, Maria Grapini, taie cablul de la telegondola Elenei Udrea

Noul ministru al Turismului, Maria Grapini, taie cablul de la telegondola Elenei Udrea
Noua titulară de la Turism, Maria Grapini, s-a gândit că odată ajunsă la minister o va urmări comparația cu Elena Udrea, însă susține că nu o deranjează. Primul lucru pe care îl va face după numire: un audit ale cărui rezultate să fie publice.

Noua titulară de la Turism, Maria Grapini, s-a gândit că odată ajunsă la minister o va urmări comparația cu Elena Udrea, însă susține că nu o deranjează. Primul lucru pe care îl va face după numire: un audit ale cărui rezultate să fie publice.

În plus, ministrul USL intenționează să scoată de pe lista de priorități telegondolele predecesoarei de la PDL. „Nu știe ce spune”, a replicat Elena Udrea, convinsă că vizibilitatea noului ministru desemnat i se datorează.

Pe de altă parte, fosta titulară de la Turism, nu se simte deloc intimidată de auditul guvernului Ponta II la ministerul pe care l-a condus. „Doamne ferește! Să tot facă, Doamne ajută! Dar să mai și muncească. Noroc că e în locul Elenei Udrea, la Turism. Dacă nu o puneau în locul meu, nu știa nimeni cine-i Grapini” , a comentat Udrea pentru gândul.

Maria Grapini: „Nu cred că voi face telegondole”

Gândul: Ce planuri aveți ca ministru?

Maria Grapini: Ce spuneam până acum ca întreprinzător și aparținător de IMM vreau să pun în practică. Nu va depinde numai de mine, depinde de guvern și de Parlament, pentru legiferare, dar cred că va exista înțelegere în cadrul guvernului. Sunt foarte multe măsuri în ministerul pe care îl voi coordona care depind și de alte ministere: Finanțe, Transporturi.

A fost corectă ruperea Turismului de Dezvoltare regională?

Eu nu am participat la desenarea structurilor guvernului. Poate că la prima vedere pare că nu-și are locul lângă IMM și Mediul de afaceri, dar Turismul este 99% privat și aparține segmentului IMM-urilor. Cred foarte bine că poate fi coordonat de un secretar de stat și până la urmă măsurile pentru IMM trebuie să fie specifice. Evident că aici trebuie un program național pentru valorificarea resurselor naturale pe care le avem și eu cred că nu au fost valorificate și sigur e vorba și de opțiunea guvernului care poate să se gândească că Turismul poate fi oricând o industrie care să aibă o pondere mult mai mare ca până acum.

Vă va urmări comparația Elena Udrea, ce credeți?

M-am gândit la acest lucru. N-o să mă deranjeze. Sper să fie o urmărire în termeni corecți și reali. Eu o să fac un audit și o să spun public, transparent, ce am găsit. Eu îmi propun să implementez un mod de organizare pe sistemul de management al calității. Cum se întâmplă în mediul privat, se va face o predare de gestiune cel care vine trebuie să vadă ce găsește. Nu am cu cineva ceva. Eu am cerut, sper să se modifice legea responsabilității ministeriale, să existe o responsabilitate pe instituție și alta pe persoana care conduce instituția. Până acum, omul care conducea instituția nu avea nicio responsabilitate.

Unde va apărea următoarea telegondolă?

Nu știu dacă o să fac telegondole pentru că am suferit foarte tare când am ajuns la Piatra Neamț și am văzut că la ora 7 dimineața și la prânz mergea goală telegondola. Și răspunsul unui cetățean pe stradă – că pur și simplu am întrebat pe cineva pe stradă – a fost „e simplu, copilul primarului vinde energie primăriei care plătește energia la telegondolă”. Lucrul ăsta nu trebuie să se mai întâmple. Vreau să fiu foarte corectă. România a avut și are nevoie și de acest gen de turism, cu telegondola. Problema este de prioritizare, de oportunitate, ce facem mai întâi. Nu cred că acasă îți pui un candelabru de cristal și lași să curgă la baie WC-ul.

Sunt câteva proiecte deja începute. Le sistați?

Eu am cerut întotdeauna să se respecte legea. Voi vedea contractele ce cadru juridic au și, dacă juridic mi se permite să reziliez contractul, atunci am să-l reziliez.

Faceți publice toate contractele?

Evident.

Veți schimba brandul de țară?

Trebuie să analizăm cu date. Părerea mea personală, dacă îmi place sau nu frunza, este altceva. Dacă se va dovedi un proiect bun și rezultatele de acolo vor arăta asta, că atât au crescut numărul de turiști, impactul, imaginea, ce au scris alții despre brand și așa mai departe, nu am absolut nimic împotrivă să îl continui. Nu trebuie să analizăm din avion. Nu cred că prioritatea numărul unu e să ne gândim dacă e bun sau nu brandul de țară.

Elena Udrea: „Dacă nu o puneau în locul meu, nu știa nimeni cine-i Grapini”

Gândul: Noul ministru al Turismului, Maria Grapini, ia în calcul posibilitatea rezilierii contractelor pentru telegondole pe care le-ați început.

Elena Udrea: Doamna Grapini a fost ocupată la minister și presupun că de aceea nu știe ce spune. Un deputat din Hunedoara, mai exact cel de la Lupeni, mi-a spus că se inaugurează telegondola de la Lupeni. Toată stațiunea Straja-Lupeni s-a transformat cu toate investițiile pe care le-am făcut acolo. Ei sunt foarte fericiți și le-am promis că voi merge să văd minunea de acolo. Cred că după ce doamna Grapini o să vadă ce înseamnă turism și dezvoltarea turismului montan o să-și schimbe părerea.

Principiul noului ministru este „nu luăm candelabre când ne curge la baie WC-ul”. Îl contestați?

Nu, aici sunt de acord. Cred că este corectă abordarea. Eu chiar asta am făcut: canalizare și drumuri.

Ministrul desemnat susține că telegondola de la Piatra Neamț funcționează zi și noapte pentru că furnizarea de energie este asigurată de fiul primarului Gheorghe Ștefan de la PDL.

Nu am nicio informație. Eu atât aș dori de la doamna Grapini, de la ceilalți miniștri. Acum nu mai sunt în opoziție. Să facă treabă! Eu le doresc să facă măcar 10% din cât a făcut Elena Udrea, măcar jumătate din ce a făcut guvernul Boc. Sunt la putere, să arate că știu să facă și altceva, nu doar să vorbească.

Va fi un audit la Ministerul Turismului. Vă dă emoții?

Doamne ferește! Au mai făcut vreo zece până acum. Să tot facă, Doamne ajută! Dar să mai și muncească. Noroc că e în locul Elenei Udrea, la Turism. Dacă o puneau în altă parte nici nu știa nimeni cine-i doamna Grapini.

N.R. Cele două interviuri au fost realizate în ziua învestirii noului Guvern

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump: Mă gândesc serios să retrag SUA din NATO
Digi24
Franța își schimbă radical strategia militară în cazul unui atac al Rusiei asupra NATO. General: „Trecem la o lume nouă”
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Românii caută tot mai multe mașini electrice! Creștere enormă a înmatriculărilor
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Iată de ce singurătatea percepută contează mai mult decât numărul real de prieteni!