Prima pagină » Știri » GREVĂ LA CFR. Măntescu: Chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireașa de pe tort

GREVĂ LA CFR. Măntescu: Chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireașa de pe tort

GREVĂ LA CFR. Măntescu: Chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireașa de pe tort
Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că impiegații de mișcare au refuzat să înceapă lucrul din cauză că marți nu și-au primit salariile și, chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, "acest lucru a fost cireașa de pe tort".

Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că impiegații de mișcare au refuzat să înceapă lucrul din cauză că marți nu și-au primit salariile și, chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, „acest lucru a fost cireașa de pe tort”.

Iulian Măntescu a spus că impiegații de mișcare ar fi trebuit să-și primească salariile marți, dar acest lucru nu s-a întâmplat, colegii de la CFR Marfă primind salariile integral, în timp ce angajații de la CFR Călători doar 50 la sută din cât li s-ar fi cuvenit.

„Chiar dacă e vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireașa de pe tort. Sunt multe alte nemulțumiri și amintesc doar de faptul că s-a tot vorbit de reîntregirea salariilor bugetarilor și s-au recuperat sume, iar lucrătorilor CFR, deși li s-au redus veniturile cu vreo 30 la sută, nu au primit nimic înapoi”, a declarat Măntescu.

Liderul Federației Mecanicilor de Locomotivă a mai spus că este vorba despre un protest spontan și că în prezent nu știe în câte județe din țară lucrătorii de la CFR Infrastructură au refuzat să înceapă programul de muncă.

Un număr de 89 de trenuri nu au plecat din stații din cauza protestului spontan declanșat miercuri dimineață de angajații Regionalelor București, Craiova, Cluj, Iași, Galați și Constanța, nemulțumiți de întârzierea cu o zi a plății salariului pe luna decembrie, informează Compania „CFR” SA.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA arată, într-un comunicat de presă, că protestul spontan a fost declanșat începând cu ora 7.00 de către angajații regionalelor București, Craiova, Cluj, Iași, Galați și Constanța, iar până la ora 8.00, la nivelul celor șase regionale, „89 de trenuri nu au fost expediate din stații”.

Angajații au încetat activitatea „din cauza întârzierii cu o zi a plății salariului (lichidarea) pe luna decembrie”, a precizat sursa citată.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment și recomandă ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521.

Directorul CFR Călători, Ștefan Roșeanu, a declarat că o parte a angajaților CFR Călători au declanșat greva spontană nemulțumiți că nu și-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012, precizând că vor fi găsite soluții astfel încât disconfortul creat călătorilor să fie redus.

Întrebat despre plata salariilor, Roșeanu a precizat că au existat probleme privind achitarea integrală a acestora pentru luna decembrie și că salariile au fost plătite în proporție de 70-75%, iar până joi dimineață vor fi achitate integral salariile și la CFR Călători și la infrastructură.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că a convocat conducerile CFR Călători și CFR Infrastructură pentru a vedea cine e responsabil de întârzierea plății salariilor angajaților, precizând că va cere premierului să verifice cheltuielile fiecărei companii, iar responsabilii vor plăti.

Fenechiu a declarat că la această oră a convocat conducerile companiilor CFR Călători și CFR Infrastructură pentru a vedea cine este responsabil de întârzierea de o zi – o zi și jumătate a plății salariilor.

El a spus că nu are atribuții, dar că va cere premierului să verifice cheltuielile fiecărei companii din subordinea Ministerului Transporturilor.

„Am suspiciunea că se plătesc cu prioritate alte cheltuieli, și nu salariile. Este responsabilitatea patronului, care în acest caz este statul, ca dacă oamenii muncesc să fie plătiți”, a spus Fenechiu.

El a mai afirmat că va căuta soluții pentru ca în cursul acestei zile problema să fie rezolvată, iar responsabilii să plătească.

Prim-vicepreședintele Federației Naționale Feroviare Mișcare-Comercial, Grigore Mare, afirmă că greva spontană a fost declanșată de angajații CFR care se ocupă de circulația trenurilor de la companiile CFR Infrastructură și CFR Călători și se va încheia la ora 9.00.

„Angajații CFR care se ocupă de circulația trenurilor de la companiile CFR Infrastructură și CFR Călători au declanșat, miercuri, o grevă spontană nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile la termen și de condițiile grele de muncă. Sunt nemulțumiri acumulate de-a lungul timpului pe care le-am sesizat conducerii companiilor, dar la care nu am primit răspuns. Am sesizat și problema furturilor pe calea ferată, care a dus la degradarea siguranței feroviare”, a spus Mare.

Potrivit acestuia, greva spontană afectează circulația trenurilor la nivel național între orele 7.00 și 9.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!