Prima pagină » Știri externe » ATACUL ARMAT DIN ALGERIA povestit de un francez care a scăpat ascunzându-se sub pat timp de 40 de ore

ATACUL ARMAT DIN ALGERIA povestit de un francez care a scăpat ascunzându-se sub pat timp de 40 de ore

ATACUL ARMAT DIN ALGERIA povestit de un francez care a scăpat ascunzându-se sub pat timp de 40 de ore
"S-a tras mult în reprize", a declarat vineri dimineața un cetățean francez, care a rămas ascuns sub pat timp de 40 de ore, evitând astfel să fie luat ostatic în Algeria, unde armata algeriană a efectuat un asalt masiv împotriva comandoului răpitorilor islamiști, relatează AFP.

„S-a tras mult în reprize”, a declarat vineri dimineața un cetățean francez, care a rămas ascuns sub pat timp de 40 de ore, evitând astfel să fie luat ostatic în Algeria, unde armata algeriană a efectuat un asalt masiv împotriva comandoului răpitorilor islamiști, relatează AFP.

„S-a tras mult în reprize, depindea”, a declarat pentru postul de radio Europe1 Alexandre Berceaux, un francez, salariat al companiei CIS Catering, care susține că se află „la baza Sonatrach de la In Amenas”.

„Există teroriști morți, expatriați, localnici”, a spus el, fără să poată preciza dacă operațiunea militară continua vineri dimineața.

În cursul luării de ostatici, miercuri, dimineața, „am auzit enorm de multe focuri de armă. Tocmai se dădea o alarmă care ne anunța să rămânem în locul în care ne aflam. Nu știam dacă era un exercițiu sau dacă era reală”, a continuat el.

„Nimeni nu se aștepta. Instalația era protejată. Sunt forțe militare la fața locului”, a continuat francezul.

„Am rămas ascuns timp de aproape 40 de ore în camera mea. Am stat sub pat. Am pus scânduri cam peste tot, în caz de nevoie. Aveam puțină mâncare, ceva de băut, nu știam cât timp va dura”, a adăugat Berceaux, care crede că a fost salvat de militari algerieni.

„Erau militari îmbrăcați în verde. Cred că erau militari algerieni”, a spus francezul, aflat în continuare sub șoc.

„Erau cu colegi. Așa i-am recunoscut. Altfel nu aș fi deschis niciodată”, a adăugat acest martor, care s-a ascuns în timpul luării de ostatici, la o distanță de „câteva minute pe picioare de locul unde se aflau teroriștii”.

„Aveam informația potrivit căreia exista un rănit în cămara restaurantului, ieri (joi) dimineața. Mai întâi am găsit trei englezi, care erau ascunși în tavanul fals, plus această persoană rănită, care a fost trimisă direct la spital”, a adăugat el.

„Cred că există și alte persoane ascunse. Acolo sunt pe cale să efectueze o numărătoare”, a mai spus Alexandre Berceaux.

Vineri dimineața, niciun bilanț oficial exact nu a fost dat publicității referitor la această operațiune militară, despre care nu se știa dacă a fost încheiată joi seara, la complexul de la In Amenas, în Sahara, la aproximativ 1.300 de kilometri sud-est de capitală, așa cum a anunțat agenția algeriană de presă APS.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!