Prima pagină » Știri » Aproximativ 7.500 de prahoveni și-au schimbat permisele de conducere în această lună

Aproximativ 7.500 de prahoveni și-au schimbat permisele de conducere în această lună

Aproximativ 7.500 de prahoveni și-au schimbat permisele de conducere în această lună
Aproximativ 7.500 de prahoveni și-au schimbat permisele de conducere, de la începutul anului și până în 18 ianuarie, numărul acestora fiind de peste patru ori mai mare față de numărul celor și-au schimbat aceste documente în luna ianuarie a anului trecut.

Aproximativ 7.500 de prahoveni și-au schimbat permisele de conducere, de la începutul anului și până în 18 ianuarie, numărul acestora fiind de peste patru ori mai mare față de numărul celor și-au schimbat aceste documente în luna ianuarie a anului trecut.

Conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova, Mihai Condrescu, din 3 ianuarie și până în 18 ianuarie aproximativ 7.500 de persoane și-au preschimbat permisul de conducere, în toată această perioadă formându-se cozi la ghișeele Serviciului Permise Auto Prahova.

Numărul celor care au solicitat preschimbarea permiselor auto în primele trei săptămâni ale acestui an este de peste patru ori mari decât al prahovenilor care au solicitat schimbarea acestor documente în luna ianuarie a anului 2012, a precizat reprezentantul Prefecturii Prahova.

Unii prahoveni au stat ore la rând pentru a obține noi permise de conducere, deși cele pe care le aveau expirau peste câțiva ani.

Din cauza aglomerației, în ultima zi în care s-au eliberat permise auto în baza vechii legi, care nu prevedea obligativitatea prezentării unei fișe medicale, oamenii s-au așezat la rând încă de joi seară în fața sediului Poliției Prahova, unde funcționează Serviciul de Permise Auto, pentru a fi siguri că vineri reușesc să depună actele pentru obținerea permisului.

Având în vedere numărul mare de solicitări, în această perioadă programul Serviciului de Permise Auto a fost prelungit cu o oră în fiecare zi.

Începând de sâmbătă a intrat în vigoare noul Cod Rutier, care prevede, printre altele, obligativitatea celor care preschimbă permisul de conducere să prezinte o fișă medicală care să ateste că sunt apți să conducă autovehicule pe drumurile publice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
Psihopații nu arată așa cum îți imaginezi! Cum recunoști oamenii periculoși de lângă tine
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!