Prima pagină » Știri » Statele UE trebuie să verifice din luna martie, prin teste, corectitudinea etichetării produselor din carne

Statele UE trebuie să verifice din luna martie, prin teste, corectitudinea etichetării produselor din carne

Statele UE trebuie să verifice din luna martie, prin teste, corectitudinea etichetării produselor din carne
Toate statele membre UE trebuie să verifice, prin teste efectuate începând cu 1 martie, dacă datele de pe eticheta unui produs din carne corespund conținutului, iar simultan va fi îmbunătățită și legislația europeană în domeniu, a anunțat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Toate statele membre UE trebuie să verifice, prin teste efectuate începând cu 1 martie, dacă datele de pe eticheta unui produs din carne corespund conținutului, iar simultan va fi îmbunătățită și legislația europeană în domeniu, a anunțat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit Mediafax.

Aflat în Germania, ministrul a prezentat concluziile reuniunii de la Bruxelles la care a participat în cursul zilei de miercuri.

„Pentru a recâștiga încrederea consumatorului, trebuie efectuate teste de la 1 martie în toate țările membre, să vedem dacă ce se spune că este pe etichetă se găsește și pe produsul în sine. Să ne asigurăm că este de fapt carne de vită acolo unde se spune că este «carne de vită» și că este carne de cal acolo unde se spune că este «carne de cal»”, a spus ministrul.

El a precizat totodată că, la sugestia Franței, va fi îmbunătățită legislația pe plan european privind rețeaua de distribuție și etichetarea produselor din carne, chiar dacă toate țările au agreat că actuala legislație „este bine pusă la punct, fiind însă mereu loc de îmbunătățiri”.

Gândul a scris miercuri că, la finalul reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor agriculturii din șapte state afectate de criza cărnii de cal, Comisia Europeană a cerut tuturor statelor membre UE să efectueze teste ADN pe produse care ar trebui să aibă carne de vită.

Planul va recomanda tuturor statelor membre să efectueze controale ADN pe produse prezentate ca fiind din carne de vită, a declarat comisarul UE pentru Sănătate și Protecția Consumatorilor, Tonio Borg, la finalul reuniunii de la Bruxelles”.

Această propunere va fi transmisă statelor membre vineri, în cadrul unui „comitet permanent extraordinar al industriei alimentare și a sănătății animalelor”.

Borg susține că o primă serie de teste vor fi realizate în cursul lunii martie, cu primele rezultate publicate la jumătatea lui aprilie. Aproximativ 2.500 de teste ADN vor fi efectuate, majoritatea fiind finanțate de Comisia Europeană.

Pe de altă parte, Comisiei Europene i s-a solicitat să accelereze eforturile privind etichetarea produselor pe bază de vită pentru a indica originea cărnii.

Miniștrii europeni ai Agriculturii s-au reunit miercuri seară la Bruxelles pentru a stabili măsurile care trebuie luate la nivelul Uniunii Europene în cazul scandalului cărnii de cal.
Reuniunea a fost organizată după ce, marți, au avut loc percheziții în două companii britanice suspectate că au vândut carne de cal în loc de carne de vită. Produse etichetate greșit au fost găsite și în Franța, iar suspiciuni există și în Germania.

Scandalul din Marea Britanie s-a amplificat la începutul săptămânii trecute, când compania britanică de congelare Findus a recunoscut că, de aproximativ șase luni, există probleme cu pachete de carne care ar fi trebuit să fi fost de vită și care erau livrate de producătorul francez Comigel. Producătorul francez Comigel a precizat că unele dintre pachetele destinate lasagna livrate companiei Findus conțineau carne de cal în proporție de 99 – 100 %. Comigel alimentează numeroase lanțuri de supermarketuri din Marea Britanie. Există suspiciuni că o parte din carnea de cal provenea din România.

Ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, a subliniat miercuri seară că niciun stat nu a fost arătat cu degetul în cursul reuniunii de la Bruxelles. „Din punctul nostru de vedere, nu este posibil ca frauda să fi fost comisă pe teritoriul nostru și de către cele două societăți care au distribuit carnea de cal în UE”, a asigurat acesta la finalul reuniunii.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Frumoasa iubită a fotbalistului din naționala României își etalează geanta de 3.000 de euro, dar bagă motorină de 199,97 lei
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Nimeni nu știe cine a creat aceste arme letale de vânat mamuți