Prima pagină » Știri politice » Băsescu se răzgândește din nou: „Mă întorc în politică în 2014. Nu pot fi pensionar”

Băsescu se răzgândește din nou: „Mă întorc în politică în 2014. Nu pot fi pensionar”

Băsescu se răzgândește din nou:

Președintele Traian Băsescu s-a răzgândit: nu se mai retrage din politică după încheierea mandatului, așa cum a susținut din 2005 încoace.” Recunosc că am spus că nu mă mai interesează, că nu vreau să mai aud de politică. Cred că a fost precum cea cu >. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba și nu mi-am găsit locul”, și-a reevaluat Traian Băsescu intențiile legate de viitorul său în politică, în timpul unei întâlniri cu românii, la Viena.

Chiar dacă e convins că va reveni, președintele spune că nu știe încă în ce formulă se va întoarce. „Nu-mi e foarte clar cum, pentru că am mai multe variante, dar o să rămân activ. După ce predau cheile de la Cotroceni – nu pe cele ale Palatului, ci pe cele de la seifuri; seifuri cu documente nu cu altceva  – cred că îmi iau soția și aș merge vreo două-trei săptămâni să fiu sigur că nu sună nimeni”, și-a făcut Băsescu un prim plan de concediu, urmat de revenirea în politcă. Concluzia sa: „Nu pot fi pensionar”.

Opțiunea PDL rămâne deschisă

Băsescu și-a pregătit anunțul de revenire în urmă cu câteva zile, mai mult ca un avertisment pentru activul PDL, demobilizat în campania internă pentru alegerea conducerii de partid. „Am spus că nu o să mă întorc în PDL, dar am zis și că demisionez în cinci minute„, a spus președintele, într-o emisiune la B1.

Ulterior, consilierul său, Sebastian Lăzăroiu, a revenit asupra acestei idei într-un comentariu pe Facebook. „Nu știu dacă Traian Băsescu se va mai întoarce vreodată în PDL. Poate că da, poate ca nu. Cert e că nu se va întoarce niciodată într-un PDL condus de Blaga&co și anexat intereselor PSDși PNL. Ce să mai scoți dintr-un asemenea partid?”, a dat Lăzăroiu același mesaj de mobilizare internă pentru schimbarea conducerii PDL la Convenția din 23 martie.

La câteva minute după anunțul lui Traian Băsescu de la Viena, Vasile Blaga, i-a și deschis ușa partidului: „E binevenit în PDL”, a spus Blaga la Realitatea TV, după ce Băsescu i-a trasmis prim mesaje pe rețelele de socializare că nu va mai avea un dialog cu PDL cât timp partidul își păstrează actuala conducere.

Băsescu, în 2006: „Vă spun sub cuvânt de onoare, ies din politică”

În ultimii șapte ani, președintele fusese consecvent ideii de a se retrage definitiv din politică la încheierea mabdatului. Motivele invocate au fost diverse, de la faptul că îi e dor să navigheze pe mare până la „umilința” la care s-a simțit supus în ultimii ani pe fondul „jignirilor”. „În prima zi când plec de la Cotroceni, plec din viața politică. A fost cea mai umilitoare perioadă din viața mea. Funcția de președinte a fost cea mai mare umilință a vieții mele. Am fost un om demn care a fost jignit întruna. Ce s-a întâmplat din 2007 încoace, jignirile de dimineața până seara, m-au umilit. Totul are o limită”, spunea Traian Băsescu în martie 2012,  într-un interviu la Pro TV.

Cu trei ani în urmă, când în revista britaică „The Economist” se vehicula planul preluării mandatului de premier după încheierea celui de președinte, Băsescu se arăta la fel de ferm: „România nu-i o țară care mai poate semăna cu Rusia, asta este, cred, eroarea de apreciere a celor de la The Economist. În al doilea rând, eu n-aș vrea. Dacă discutăm despre mine. N-aș vrea să mai rămân în politică după ce-mi termin mandatul de președinte„, susținea Băsescu la Hotnews.

Încă de la începutul primului mandat, președintele și-a invocat brevetul de comandant de navă ca soluție pentru perioada când va pleca de la Cotroceni. „Eu am o meserie. N-am ramas cu brevetul de comandant de navă invalid. La fiecare cinci ani mi-am făcut cursurile și mi-am reînnoit brevetul. Dacă vreodată o să iau o decizie pe care mi-o doresc, e ca înainte de a atinge vârsta de pensionare să fiu pe puntea de comandă a unei nave. Asta ca să vă dovedesc că nu mai vreau să fiu în politică„, își făcea președintele calcule de revenire pe mare inclusiv în iulie anul trecut, în timpul campaniei pentru referendumul de demitere.

În 2006, la „Marius Tucă Show”, Traian Băsescu își dădea chiar „cuvântul de onoare”. Dialogul cu realizatorul emisiunii, încă arhivat pe site-ul Administrației Prezidențiale, este elocvent:

„Realizator: Aștept ziua în care veți ieși la pensie, așa cum ați promis, și să venim să stăm să…

Traian Băsescu: Ce vă spun sub cuvânt de onoare? După ce plec de la Cotroceni, după unul sau după două mandate, ies din politică.

Realizator: După unul sau după două? Lasați…

Traian Băsescu: După unul sau două mandate, nu știu. Repet, vă asigur că ies din politică, nu voi mai face parte din niciun partid, din nicio structură. Cred că vine timpul să mă odihnesc”

Președintele nu este însă la prima răzgândire. Numai anul trecut a revenit asupra ideii de a se întoarce la Cotroceni dacă își va recâștiga mandatul  „la masa verde”, după suspendare, ca și asupra anunțului ferm că nu îl va mai nominaliza pe Victor Ponta prim-ministru. „Dacă mă întorc la Cotroceni nu îi mai dau alt mandat de premier lui Ponta”, spunea Băsescu în 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Astronomii au detectat, în premieră, semnale provenite direct de la o exoplanetă
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!