Prima pagină » Știri » Sentința în dosarul ucigașului studentei japoneze, pronunțată în 7 martie

Sentința în dosarul ucigașului studentei japoneze, pronunțată în 7 martie

Catalin Lupasteanu
Curtea de Apel București a finalizat vineri dezbaterile în dosarul lui Vlad Nicolae, acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și alte două femei, precum și că a violat alte șapte persoane, urmând să ia o deciziei în 7 martie.

Curtea de Apel București a finalizat vineri dezbaterile în dosarul lui Vlad Nicolae, acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și alte două femei, precum și că a violat alte șapte persoane, urmând să ia o deciziei în 7 martie.

Acuzarea și apărarea au susținut în fața instanței Curții de Apel București pledoariile finale în dosarul în care Nicolae Vlad este acuzat de uciderea japonezei Yurika Masuno și a altor două femei, precum și pentru mai multe tâlhării și violuri, iar polițistul Gică Ștefănache este judecat pentru că ar fi falsificat documente dintr-un dosarul în care Vlad Nicolae era cercetat pentru viol și violare de domiciliu, favorizându-l astfel pe acesta.

Procurorul prezent la ședința de judecată a cerut instanței Curții de Apel București să îl condamne pe Nicolae Vlad la închisoare pe viață, având în vedere numărul mare de fapte și gravitatea acestora, precum și tulburările psihice de care acesta ar suferi.

De asemenea, procurorul a cerut pentru Gică Ștefănache o pedeapsă cu executare, ținând cont că minimum pedepsei pentru infracțiunile de care este acuzat polițistul este de cinci ani de închisoare.

Gică Ștefănache a avut de soluționat un dosar în care se făceau cercetări legate de faptul că, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2012, Vlad Nicolae a intrat, prin spargerea unui geam, în locuința unei femei în vârstă de 75 de ani, imobilizată la pat, care locuia singură, în localitatea Balotești, județul Ilfov, iar prin exercitarea de violențe a întreținut acte sexuale cu aceasta. Cauza investigată de ofițerul Gică Ștefănache avea ca obiect infracțiunile de viol, violare de domiciliu și distrugere săvârșite de Vlad Nicolae.

Avocații celor doi au arătat instanței că multe dintre fapte nu sunt probate și că aceștia ar trebui condamnați la pedepse mai mici.

Avocatul lui Gică Ștefănache a spus că acesta ar fi falsificat actele oficiale pentru a ajuta familia femeii de 75 de ani să o ducă pe aceasta la azil. Acesta a precizat că femeia nu putea să-l recunoască pe Vlad Nicolae pentru că era mascat, potrivit documentelor de la dosar.

Totodată, avocatul a mai spus că procedura de cercetare la fața locului s-a făcut la lumina lumânării, la un moment dat, existând riscul major ca unele dintre probe să fi fost viciate, astfel că Gică Ștefănache nu putea forma un cerc de suspecți.

Avocatul a adăugat că Gică Ștefănache poate fi cel mult tras la răspundere pe latură disciplinară, pentru că cea mai gravă acuzație ce i s-ar putea aduce ar fi de „lentoare” sau „delăsare”, și nu de favorizare a unui infractor.

Acesta a mai arătat că Ștefănache a participat la prinderea lui Vlad Nicolae în luna august 2012, la găsirea telefonului furat de acesta, precum și la întreaga anchetă, astfel că nu se poate vorbi de o încercare de oferire a vreunui ajutor lui Vlad Nicolae. În acest context, avocatul lui Ștefănache i-a cerut judecătorului să dispună achitarea clientului său.

În ultimul cuvânt, Ștefănache a spus că este de acord cu susținerile avocatului său și că nu are nimic de comentat.

Vlad Nicolae a spus, în ultimul cuvânt, că are probleme foarte grave de sănătate și că a fost dus de urgență la spital, unde doctorii i-ar fi spus că trebuie să i se recolteze 250 de grame de sânge. Acesta a mai declarat în fața instanței că ar fi fost bătut de mascați și că i s-a spus „cioară” și „țigan”.

Curtea de Apel București a rămas vineri în pronunțare în acest caz și a stabilit că va lua o decizie în 7 martie.

În 8 noiembrie, Nicolae Vlad și Gică Ștefănache au fost trimiși în judecată de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Vlad Nicolae este acuzat trei fapte de omor calificat și deosebit de grav, cinci fapte de tâlhărie, șapte fapte de viol și violare de domiciliu, două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe, precum și de distrugere.

Gică Ștefănache, ofițer de poliție judiciară la Poliția Orașului Otopeni la data comiterii faptelor, este acuzat de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte comise de acesta în instrumentarea unui dosar penal înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea în care era cercetat Vlad Nicolae, fiind acuzat că l-a favorizat pe acesta.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, Nicolae Vlad a comis mai multe infracțiuni de violență în localitatea ilfoveană Balotești și în București.

Nicolae Vlad este acuzat că, în seara zilei de 15 august 2012, ar fi abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni-București, oferindu-și ajutorul pentru a-i găsi un taxi care să o ducă la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova. Două zile mai târziu, în 17 august, în locul respectiv a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze și prezentând urme de violență.

Nicolae Vlad a fost arestat preventiv în 19 august 2012, acesta negând în fața anchetatorilor că ar fi ucis-o pe japoneză.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că Nicolae Vlad, deși neșcolarizat, are cunoștințe minimale de limba engleză. În acest context, Nicolae Vlad ar fi convins-o pe tânără să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut șoferului să meargă în direcția opusă Bucureștiului, către Balotești, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxi-ul, după care au coborât.

După ce au coborât din taxi, Nicolae Vlad ar fi tras-o cu forța pe Yurika Masuno în pădurea care mărginește drumul, unde prin violență a întreținut relații sexuale cu aceasta, apoi a ucis-o „prin comprimare toracică și prin strangulare”, acoperind cadavrul cu frunze uscate pentru a îngreuna descoperirea acestuia.

Totodată, la o distanță relativ mică de locul crimei, Nicolae Vlad a deschis, prin forțare, geamantanul acesteia, din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum și banii pe care tânăra îi avea la ea.

Potrivit raportului medico-legal, moartea tinerei a fost violentă, fiind cauzată de o asfixie mecanică prin comprimare buco-cervico-toracală.

De asemenea, rechizitoriul întocmit de procurori a relevat și alte fapte de mare violență săvârșite de Nicolae Vlad, fiind acuzat de uciderea altor două femei, dar și de cinci tâlhărie, șapte violuri și violări de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe și distrugere.

Nicolae Vlad este acuzat că ar fi intrat în locuințele unor femei în vârstă, unele fiind imobilizate la pat, pe care le-a bătut, le-a violat și le-a tâlhărit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!