Fostul șef al Direcției de Finanțe Bihor, căutat de Poliție după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare

Fostul șef al Direcției de Finanțe Bihor, căutat de Poliție după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare
Publicat: 09/03/2013, 18:34
Actualizat: 26/03/2019, 11:16

Adjunctul Poliției Județene Bihor, comisarul șef Ioan Brândaș, a declarat, sâmbătă, că Ioan Lascău nu a fost găsit la domiciliu și este dat în urmărire generală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Mandatul de executare emis pe numele lui a fost transmis la Poliția Bihor în cursul nopții. Polițiștii l-au căutat la domiciliu, iar acum a fost dat în urmărire generală. Deocamdată nu putem spune mai multe”, a spus comisarul șef Ioan Brândaș.

Ioan Lascău a fost condamnat, vineri, de către un complet de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un dosar în care, în 2006, procurorii Direcției Naționale Anticorupție Oradea l-au trimis în judecată, alături de afaceristul orădean Ranyak Zoltan, pentru efectuarea unor operațiuni financiare incompatibile cu funcția și utilizarea unor informații deținute în virtutea atribuțiilor de serviciu, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, participație improprie la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani și bancrută frauduloasă.

Vinei, cu opinie majoritară, judecătorii ICCJ l-au condamnat la trei ani de detenție pentru spălare de bani și trei ani și două luni de închisoare pentru luare de mită, constatând intervenția prescripției în cazul efectuării operațiunii financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția. Lascău urmează să excute pedeapsa de trei ani de detenție, pedepsele fiindu-i contopite. Hotărârea instanței supreme este definitivă.

Lascău – care între timp a devenit președintele PPDD Bihor, iar din vara trecută este consilier județean – a primit o pedeapsă complementară prin care doi ani după executare pedepsei i se interzicere dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

În 22 decembrie 2006, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Lascăru, fost consilier preaderare în Ministerul Finanțelor și fost director general adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor.

În cursul lunii decembrie 2003, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, inculpatul Lascău Ioan a pretins suma de 18,5 miliarde ROL, de la directorul unei societăți comerciale din Oradea, pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea decontării preferențiale a unor plăți restante în valoare de aproximativ 185 miliarde ROL, pentru lucrări efectuate de societatea orădeană în beneficiul Administrației Naționale Apele Române S.A

În 2005, procurorii anticorupție au reținut în sarcina fostului șef de la Finanțe, printre altele, că i-ar fi pretins lui Podilă Jan, administrator al Hotelului President, în anul 2003, să-i plătească contravaloarea unor materiale de construcție de 30.000 de lei, precum și a altor foloase, în valoare de circa 10.000 de lei, pentru a-i aproba, în regim de urgență, cererile de rambursare, precum și pentru a nu fi controlat.

De asemenea, Lascău a fost acuzat că, în anul 2001, sub acoperirea firmei La Piovra SRL ar fi cumpărat un spațiu comercial din Oradea (asupra căruia era instituit un sechestru de către DFP Bihor), de la AVAS, la prețul de 250.000 de lei, iar după realizarea mai multor transferuri, nedeclarate la organele fiscale, l-a revândut Băncii Transilvania, cu un milion de lei.

Procurorii i-au imputat lui Lascău că, în primăvara anului 2003, a împiedicat urmărirea unei creanțe de 100.000 lei de către lichidatorul firmei Antol Oil SRL, pe care aceasta o avea față de Austrian Invest SRL, determinându-l pe administratorul Antol Oil, Ranyak Ambro-Zoltan, să emită o chitanță falsă, prin care să ateste că suma i-ar fi fost restituită în anul 2002.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Vlăduța Lupău, surpriză pentru soțul ei. Cum i-a dat vestea despre a doua sarcină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
×