Prima pagină » Economic » PRAHOVA. Prahova este al șaselea cel mai bun județ din România în care să locuiești. La ce capitole stă cel mai bine

PRAHOVA. Prahova este al șaselea cel mai bun județ din România în care să locuiești. La ce capitole stă cel mai bine

Prahova este, potrivit clasamentului realizat de gândul, al șaselea cel mai bun județ din România în care să locuiești. Principalele sale puncte forte? Rata scăzută a criminalității, a cincea la nivel național, și salariul mediu net obținut de angajații companiilor din regiune, al șaptelea cel mai mare din România.

Prahova este, potrivit clasamentului realizat de gândul, al șaselea cel mai bun județ din România în care să locuiești. Principalele sale puncte forte sunt rata scăzută a criminalității, a cincea la nivel național, și salariul mediu net obținut de angajații companiilor din regiune, al șaptelea cel mai mare din România. 

Astfel, aici s-au înregistrat, pe parcursul anului 2011, 136 de condamnări definitive la fiecare 100.000 de locuitori, cu 233 mai puține decât în Hunedoara, județul aflat pe ultima poziție a clasamentului privind rata criminalității. Numărul condamnărilor este mai mare însă decât cel înregistrat, în aceeași perioadă de timp, în Ilfov, Vâlcea, Buzău și Bacău, unde acesta nu a depășit 129 de cazuri la fiecare 100.000 de locuitori.

La finalul anului trecut, patronii companiilor din județul Prahova își plăteau personalul cu un salariu mediu net de 1.505 lei, cu 647 de lei mai puțin decât cel înregistrat în cazul bucureștenilor, lideri la nivel național în acest clasament, și cu 387 de lei mai mic decât în cazul angajaților din județul Ilfov, aflat pe poziția a doua a topului.

Cu toate acestea, salariul mediu net obținut de angajații din Prahova a fost mai mare decât cel de care au beneficiat angajații din județe precum Timiș, Constanța, Brașov și Iași, toate aflate pe primele 10 poziții ale clasamentului județelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România.

(Click pentru a mări)

FOTO: gândul.info

Un alt avantaj al locuitorilor județului Prahova este și acela că aici își au sediul fiscal atât Pludi Market, o companie de retail cu profil de discount care face parte din grupul care a deschis în România lanțul de magazine Lidl, dar și filiala Electrica Furnizare Muntenia Nord, a cărei cifră de afaceri ajungea, în 2010, la 1,29 miliarde lei și care înregistra un profit net de peste 1,4 milioane de lei.

Tot în Prahova, în orașul Ploiești, se găsește rafinăria Petrotel-Lukoil, deținută de grupului petrolier Lukoil, care avea, în 2011, avea o cifră de afaceri netă de peste 6,6 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Prahova stă bine și la capitalol spații verzi. Cele 721 de hectare ce reprezintă totalul spațiilor vezi existe în zonele sale urbane îi asigură poziția a opta în top, după Constanța, Hunedoara și Bihor, dar înainte de județe precum Mureș sau Maramureș.

Problemele acestui județ? Rata destul de ridicată a șomajului și numărul mic de gospodării care au instalații de canalizare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes