Prima pagină » Economic » Salariații Oltchim au blocat DN 67, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Horezu

Salariații Oltchim au blocat DN 67, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Horezu

Salariații Oltchim au blocat DN 67, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Horezu
Cei aproximativ 400 de salariați de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea care au plecat în marș din fața unității au ajuns la ieșirea din oraș spre Horezu, unde au blocat DN 67

Cei aproximativ 400 de salariați de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea care au plecat în marș din fața unității au ajuns la ieșirea din oraș spre Horezu, unde au blocat DN 67, spre Horezu, transmite corespondentul Mediafax.

La ora transmiterii acestei știri, salariații Oltchim au blocat DN 67 Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu și traversează șoseaua în mod repetat, pe o trecere de pietoni, traficul rutier fiind deviat pe rute ocolitoare.

Oamenii suflă în vuvuzele și scandează „Demisia”, cerând ca premierul Victor Ponta să vină în combinat pentru a dezamorsa conflictul.

De asemenea, angajații Oltchim cer demisia administratorului judiciar Gheorghe Piperea, pe care îl acuză că „a preluat societatea cu gândul falimentului, nu al insolvenței”.

Câteva sute de angajați ai Oltchim s-au adunat, luni dimineață, în fața sediului administrativ al combinatului, după care au plecat în marș spre zona de nord a orașului. Oamenii spun că luni ar urma să fie anunțată disponibilizarea a aproximativ 1.000 de salariați.

„Am înțeles că se va anunța astăzi că 1.000-1.200 de salariați din cei peste 3.300 vor fi disponibilizați, cu câte trei salarii compensatorii. Prima problemă este că, potivit contractului colectiv de Muncă la disponibilizare, în funcție de vechime, salariații trebuie să primească între 6 și 18 salarii medii, salariul mediu fiind de 2.900 de lei. Altă problemă este că această decizie este ilegală. Cerem demisia acestui administrator judiciar, care a venit la Oltchim cu gândul falimentului, nu cu cel al insolvenței și al salvării combinatului”, a declarat unul dintre protestatari.

Oamenii sunt hotărâți ca marți să vină în Capitală, pentru a protesta la Guvern.

Angajații Oltchim au protestat și pe parcursul săptămânii trecute, când au blocat traficul pe Drumul Național 64.

Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat la Oltchim, deoarece compania a mai beneficiat de un astfel de sprijin, iar Guvernul nu a primit nicio intenție de cumpărare, astfel că singura soluție este restructurarea cu disponibilizări, a anunțat, vineri, premierul Victor Ponta.

El a precizat că statul încearcă să atragă finanțare de la bănci și traderi pentru activele funcționale ale Oltchim.
Angajații Oltchim au primit, vineri, 45 la sută din lichidarea pe luna februarie.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvență, cererea de declanșare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Licitația pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim a fost câștigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eșec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?