Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc cere măsuri decisive împotriva abuzurilor sexuale făcute de preoți

Papa Francisc cere măsuri decisive împotriva abuzurilor sexuale făcute de preoți

Adrian Popa
Papa Francisc cere măsuri decisive împotriva abuzurilor sexuale făcute de preoți
Papa Francisc cere...

Imaginea Bisericii Catolice a fost pătată în repetate rânduri de scandalurile sexuale în care au fost implicați reprezentanții săi. Noul papă, Francisc, a făcut apel la luarea unor măsuri decisive împotriva acestor abuzuri și pedepsireea aspră a preoților implicați în astfel de cazuri, transmite agenția Reuters.

Papa a cerut și promovarea unor măsuri de protecție și sprijin pentru minorii care au fost abuzați de clericii catolici. El a dat asigurări că, în rugăciunile sale pentru cei care suferă, victimele acestor abuzuri sunt prezente într-un mod special.

Suveranul Pontif l-a primit în vizită pe Gerhard Muller, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, care se ocupă de aceste cazuri. „Sfântul Părinte a cerut în special ca, urmând linia stabilită de Benedict al XVI-lea, Congregația să acționeze cu hotărâre în ceea ce privește cazurile de abuz sexual”, se arată într-un comunicat al Vaticanului.

Până acum au fost fost raportate mii de cazuri în care preoți catolici au abuzat sexual minori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli