Prima pagină » Economic » Vosganian: Oltchim are 793 mil. euro datorii, procedura de privatizare ar trebui să înceapă în iunie

Vosganian: Oltchim are 793 mil. euro datorii, procedura de privatizare ar trebui să înceapă în iunie

Vosganian: Oltchim are 793 mil. euro datorii, procedura de privatizare ar trebui să înceapă în iunie
Procedura de privatizare a combintului Oltchim ar trebui să începă în luna iunie, afirmă ministrul Economiei, Varujan Vosganian, precizând că evaluările finale arată că unitatea are datorii de 793 de milioane de euro, fiind "un fel de cutie neagră a crizei de management a proprietății de stat".

Procedura de privatizare a combintului Oltchim ar trebui să începă în luna iunie, afirmă ministrul Economiei, Varujan Vosganian, precizând că evaluările finale arată că unitatea are datorii de 793 de milioane de euro, fiind „un fel de cutie neagră a crizei de management a proprietății de stat”.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, la Craiova, că în urmă cu o zi a primit de la administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim, care arată că unitatea are datorii de 793 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ieri (n.r miercuri) mi-au comunicat administratorii judiciari evaluările finale privind datoriile Oltchim. Din păcate, Oltchim este recorderul absolut al industriei economiei naționale. Nu a existat nicio companie din industria prelucrătoare care să adune datorii atât de mari – 793 de milioane de euro, o sumă enormă. Responsabilitățile pentru aceasta, efective, ale celor care au condus combinatul le-am prezentat. Există, firește, și responsabilități mai largi, ale clasei politice, ale unor reprezentanți ai autorităților locale și ale unor reprezentanți ai sindicatelor”, a declarat Vosganian.

Ministrul Economiei a mai spus că Oltchim este „un fel de cutie neagră a crizei de management a proprietății de stat din ultimii 20 de ani”.

„Eu cred că opinia publică a înțeles că Oltchim este un fel de cutie neagră a crizei de mangement a proprietății de stat din ultimii 20 de ani. Dacă cineva dorește să facă o teză de doctorat despre ciza proprietății de stat din tranziție, este suficient să ia exemplul Oltchim, pentru că găsește toate elementele care au dus la discreditarea statului ca administrator al proprietății lui”, a mai spus Vosganian.

El a mai precizat că în luna aprilie se va întruni adunarea creditorilor, iar în luna iunie „ar trebui să înceapă procedura de privatizare” a Oltchim.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunțat, miercuri, că a primit oferte scrise din partea unor „mari companii din domeniu” care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim și va începe discuții cu acestea, fiind avertizat de premierul Ponta să fie atent la „escrocii cu bani în pungă”

„Vă informez, în premieră absolută, că există un număr important de oferte serioase din partea unor mari companii din domeniul industriei chimice și care și-au manifestat în scris intenția de a participa la privatizarea Oltchim”, a spus ministrul Vosganian, la începtul ședinței de Guvern.

El a precizat că, de săptămâna viitoare va începe dialogul cu potențialii investitori, dialog care nu va fi public, iar ofertele vor fi prezentate „la timpul potrivit”, într-un proces deschis de privatizare.

„Noi dorim să schimbăm filosofia de privatizare, în sensul că ne interesează aceia care doresc să investească și ne interesează mai mult nivelul investițiilor ulterioare decât al prețului de vânzare”, a declarat Vosganian.

Ministrul a arătat că, săptămâna viitoare, va avea loc întâlnirea cu creditorii societății și va începe programul redresare, ce va avea ca finalitate privatizarea, fiind în prezent în căutarea unei finanțări de 15 milioane euro, prin scoaterea de sub ipotcă a unor active ale Oltchim.

Premierul Ponta a spus, la rândul său, că Guvernul este interesat și de locurile de muncă ce pot fi păstrate și vrea să se protejeze de manipulări și dezinformări, cerându-i ministrului să fie atent la escroci.

Premierul s-a arătat dispus să discute și el cu orice investitor serios, dar nu din cei „cu bani în pungă”.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvență, cererea de declanșare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, și BDO Business Restructuring, parte a rețelei grupului internațional BDO.

Licitația pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim a fost câștigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eșec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor