Prima pagină » Știri externe » Focuri de armă în fața sediului Guvernului italian

Focuri de armă în fața sediului Guvernului italian

Focuri de armă în fața sediului Guvernului italian

Focuri de armă au fost trase duminică la prânz, rănind trei persoane, în fața Palatului Chigi, sediul Guvernului, la Roma, în momentul în care Guvernul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal, potrivit unor martori, relatează AFP.

Letta, provenind din cadrul Partidului Democrat (PD), cea mai importantă forță de stânga, a fost primul care a depus jurământul pe Constituția italiană, urmat de fiecare dintre cei 21 de miniștri.

Ceremonia, un pic rigidă, s-a desfășurat începând de la ora 9.30 GMT (12.30, ora României) timp de o jumătate de oră, la Palatul Quirinal, sediul președinției italiene.

Dar în același moment, către ora 9.40 GMT (12.40, ora României), un bărbat a tras focuri de armă și a rănit carabinieri postați în fața Palatului Chigi, sediul Guvernului, situat la o distanță de aproximativ un kilometru de sediul președinției.

În timp ce câteva televiziuni prezentau miniștri destinși și zâmbind depunând jurământul, unul după altul, agențiile au început să vorbească despre un atac armat soldat cu răniți.

Unul dintre carabinieri a fost rănit la nivelul gâtului, iar celălalt la un picior, în timp ce atacatorul este, de asemenea, spitalizat. O trecătoare, „ștearsă” de un glonț, a primit, de asemenea, îngrijiri.

Autorul acestui tir este un calabrez în vârstă de 49 de ani care, potrivit unor martori, unii citați de AFP, s-a prezentat în fața Palatului Chigi îmbrăcat bine, purtând haină și cravată, după care a început să tragă asupra carabinierilor de la o distanță de cinci metri.

„Este gestul unui nebun dezechilibrat”, a declarat primarul Romei, Gianni Alemanno, în fața presei, anunțând că cei doi carabinieri răniți și trecătoarea „nu sunt în stare gravă”.

„Este, totuși, foarte îngrijorător. Este necesar să vedem cine este această persoană, de ce a ales acest moment și acest loc, (dacă) este o întâmplare”, a subliniat pentru postul Sky TG24 Fiorenza Sarzanini, o jurnalistă specializată în domeniul faptului divers de la ziarul Il Corriere della Sera.

Ziua a început, totuși, sub semnul speranței, având în vedere caracterul novator al Guvernului Letta, rezultatul unei alianțe inedite între dreapta și stânga, care se distinge printr-o medie de vârstă mai degrabă scăzută (53 de ani, cu zece ani mai puțin decât Guvernul Monti) și o prezență importantă a femeilor (șapte din 21).

Acest Executiv, format cu greu, după două luni de impas politic, cuprinde nouă miniștri din cadrul Partidului Democrat (PD), principalul partid de centru-stânga, cinci din cadrul Partidului Poporul Libertății (PdL) al lui Silvio Berlusconi și trei politicieni de centru, restul de patru miniștri fiind tehnocrați.

„Aceasta este prima încercare explicită de pacificare a Italiei”, prin formarea unei „coaliții total inedite, care înlătură 20 de ani de inamiciții” între stânga și dreapta, a subliniat editorialistul politic de la Il Corriere della Sera, Massimo Franco.

În opinia majorității comentatorilor, este, așa cum a afirmat Giorgio Napolitano, „singurul guvern posibil” în urma alegerilor legislative de la 24-25 februarie, după care coaliția de centru-stânga și-a adjudecat majoritatea absolută în Camra Deputaților, dar nu și în Senat, împărțit de trei blocuri cu o pondere aproape identică, și anume stânga, dreapta și contestatarii din cadrul Mișcării 5 Stele (M5S).

Ieșirea din scenă a unor politicieni influenți, pe care atât dreapta, cât și stânga încercau să îi impună, ca de exemplu fostul premier de stânga Massimo D’Alema sau fostul ministru de dreapta Renato Brunetta, i-a surprins, de asemenea, pe editorialiști.

Lipsa de experiență a anumitor miniștri poate să fie atât o slăbiciune, cât și un punct tare, în opinia directorului La Stampa, Mario Calabresi, deoarece aceștia vor fi „judecați pentru ceea ce vor face, ci nu pentru trecut”.

Înaintea atacului care a marcat atmosfera, optimismul era prezent inclusiv pe străzile Romei.

În opinia lui Biagio, în vârstă de 70 de ani, acest Guvern „era singura posibilitate de a guverna Italia”. Însă noii miniștri, în opinia sa, este necesar să facă „lucruri bune pentru popor, nu doar pentru politicieni” și „mai ales să abolească privilegiile acestora”, a declarat el pentru AFP.

Mai multe ziare de stânga, ca de exemplu Il Fatto Quotidiano, și-au exprimat totuși îngrijorarea față de influența pe care ar putea să o aibă Il Cavaliere asupra Executivului, în cadrul căruia numărul doi este omul său de încredere Angelino Alfano. „Guvern Napolitano de coaliție, alegătorii PD vânduți caimanului” (un alias al lui Berlusconi), titrează publicația.

Însă alți comentatori au insistat, de exemplu, asupra caracterului incoruptibil al noului ministru al Justiției, Annamaria Cancellieri.

Ea urmează să supervizeze problemele judiciare ale lui Il Cavaliere, judecat în apel pentru fraudă fiscală (procesul Mediaset) și în primă instanță pentru relații contracost cu o prostituată minoră (procesul Rubygate).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!