Prima pagină » Știri » Mihai Bucurenciu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul „Portbagajul”, a înregistrat în închisoare o poveste pentru copii

Mihai Bucurenciu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul „Portbagajul”, a înregistrat în închisoare o poveste pentru copii

Andrei Dumitrescu
Mihai Bucurenciu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul
Mihai Bucurenciu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul "Portbagajul", a înregistrat în penitenciar o poveste pentru copii, în cadrul unui program educativ, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Mihai Bucurenciu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul „Portbagajul”, a înregistrat în penitenciar o poveste pentru copii, în cadrul unui program educativ, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Sursele citate spun că Bucurenciu a fost inclus, alături de mai mulți deținuți, într-un program care a urmărit apropierea persoanelor aflate în închisoare de propriile familii.

Conform oficialilor ANP, în 2010, în timp ce se afla încarcerat în Peniteciarul Giurgiu, Bucurenciu a citit o poveste care a fost înregistrată ulterior pe un CD și trimisă familiei acestuia.

„Mai mulți deținuți au spus povești care au fost înregistrate pe CD și trimise familiilor lor. Este un program educativ pentru aproprierea deținuților de propriile familii”, au declarat aceleași surse.

Mihai Bucurenciu reclama în 2000 că din portbagajul mașinii i s-au furat 420.000 de dolari și mai multe bijuterii. Ulterior, ajutat de mai multe persoane recrutate de Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, Bucurenciu a sechestrat trei persopane pe care le bănuia de furtul banilor. După aproxomativ 30 de zile, timp în care a fost torturat, Valentin Răducan, unul dintre cei trei bărbați, a reușit să fugă și să depună o plângere la poliția din Breaza.

Valentin Răducan le-a spus anchetatorilor că răpitorii l-au sechestrat în diferite imobile din Capitală, iar după un timp l-ar fi dus într-o casă de vacanță din Breaza, proprietate a lui Bucurenciu, de unde a reușit să fugă. Acesta susținea că răpitorii l-au torturat fizic și psihic.

Anchetatorii au deschis un dosar penal în această cauză, cunoscut ca dosarul „Portbagajul”. Mihai Bucurenciu a părăsit România imediat după ce a fost învinuit de instigare la lipsire de libertate, el fiind dat în urmărire internațională prin Interpol și prins de polițiștii belgieni.

Bucurenciu – patronul firmei de sticlărie Prolux și al discotecii Club 99 din București – a stat în arestul autorităților belgiene din 24 noiembrie 2000, când a fost reținut de ofițerii Biroului Interpol, până în 3 ianuarie 2001. În Belgia, el a fost eliberat după ce judecătorii din această țară au respins cererea de extrădare a cetățeanului român.

Valentin Răducan declara, în aprilie 2000, că șeful de atunci al Poliției Capitalei, Mircea Bot, ar colabora cu membrii clanurilor mafiote. El mai spunea că Sandu Geamănu i-ar fi povestit despre generalul Bot că „îi mănâncă din palmă”.

Mircea Bot a fost destituit în 2000 de la conducerea Poliției Capitalei, în urma scandalului legat de cazul Mihai Bucurenciu. Ulterior, Bot a recunoscut, într-o conferință de presă, că a greșit în ancheta din acest caz.

Înainte să fie destituit de la conducerea Poliției Capitalei, generalul Mircea Bot și șeful Direcției de Combatere a Crimei Organizate din acea perioadă, colonelul Petre Albu, au fost sancționați cu suspendarea indemnizațiilor de conducere pentru trei luni, iar mai mulți ofițeri de poliție au fost destituiți ca urmare a cercetărilor făcute în acest caz.

Mihai Bucurenciu afirma, la momentul în care a fost prins, că nu s-a ascuns niciun moment de polițiști și că ancheta în cazul său a început când el era plecat în străinătate, unde a mers cu afaceri.

Bucurenciu a mai susținut că suma de 420.000 de dolari, care i-ar fi fost furată din mașină, în anul 2000, nu a mai fost găsită și că banii ar fi fost împărțiți între infractori și șefii din 2001 ai Poliției Capitalei.

În 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis condamnarea lui Bucurenciu, în lipsă, la zece ani de detenție.

Opt ani mai târziu, în 6 decembrie 2011, Curtea de Apel București îl scăpa, însă, de închisoare, pe omul de afaceri. În fapt, Curtea de Apel București a menținut o decizie din mai 2011 a Tribunalului București, prin care s-a admis cererea lui Bucurenciu de a fi rejudecat după extrădare.

Hotărârea Curții a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care în 28 noiembrie 2012 a hotărât definitiv în acest caz, în sensul că Bucurenciu execută zece ani de închisoare.

În 8 iulie 2009, Mihai Bucurenciu, care era dat în urmărire internațională, a fost prins de autoritățile române în autogara din Râmnicu Vâlcea, având asupra sa acte de identitate falsificate, emise pe numele unui apropiat de-al său.

El a susținut la momentul reținerii sale că intenționa să se predea și că a intrat în țară cu trei zile înainte de a fi prins, fără să-i fie solicitate documentele la frontieră.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!