Prima pagină » Magazin » „Furios și iute 6” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend – TRAILER

„Furios și iute 6” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend – TRAILER

Cel de-al șaselea film din franciza "Furios și iute" a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.541.427 de lei și 87.610 de spectatori, informează Asociația Film România.

Cel de-al șaselea film din franciza „Furios și iute” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.541.427 de lei și 87.610 de spectatori, informează Asociația Film România.

La sfârșitul săptămânii trecute, filmul regizat de Justin Lin, cu Dwayne Johnson, Vin Diesel, Paul Walker și Michelle Rodriguez în rolurile principale, a fost lider în box office-ul nord-american, tot de la premieră, cu încasări de 98,5 milioane de dolari.

Filmul „Marele Gatsby”, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a coborât pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 529.546 de lei și 23.857 de spectatori. Lungmetrajul, o nouă ecranizare a romanului scris de F. Scott Fitzgerald, a fost proiectat în premieră mondială în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, pe 15 mai. Nick Carraway (Toby Maguire) este atras de lumea misterioasă și plină de bogății a vecinului său, Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), pe care o consideră fascinantă și extravagantă. Curând, însă, Nick se trezește prins în universul lui Gatsby, unde nebunia, obsesia și tragedia pândesc la tot pasul. Cadrele spectaculoase, costumele senzaționale și atmosfera romantică a anilor 1920 sunt susținute cu realism de efectele 3D ale filmului și de interpretările excepționale ale lui Leonardo DiCaprio, Toby Maguire, Carey Mulligan, Isla Fisher și ale altor actori extrem de talentați. Filmul este adus pe marile ecrane românești de MediaPro Distribution.

Pe poziția a treia în box office-ul românesc s-a situat „Star Trek în întuneric 3D/ Star Trek Into Darkness”, cu încasări de 175.930 de lei și 7.921 de spectatori. Noul film din universul cult „Star Trek”, produs și regizat de J.J. Abrams, cu Chris Pine în rolul Căpitanului Kirk și Zachary Quinto în cel al celebrului Spock, a obținut încasări de 70,6 milioane de dolari în primul weekend de proiecții la nivel internațional. În timp ce se întoarce acasă, echipajul de pe Enterprise trebuie să facă față unor forțe „teroriste” implacabile din sânul propriei organizații, determinându-l pe Căpitanul Kirk să lanseze o vânătoare de capete, pentru a-l neutraliza pe acela care reprezintă el însuși o armă de distrugere în masă.

„Omul de Oțel 3”, a coborât de pe a treia pe a patra poziție, cu încasări de 118.577 de lei și 5.546 de spectatori. Povestea din „Omul de Oțel 3” continuă atât firul narativ din „Avengers”, cât și pe cel din primele două părți ale francizei „Iron Man”, dar aduce o răsturnare suprinzătoare de situație: Tony Stark, omul din spatele costumului Iron Man, miliardar de succes și supererou ori de câte ori are ocazia, este pus în situația de a-și folosi inteligența și inventivitatea pentru a redeveni Iron Man cel binecunoscut, dar fără a avea la dispoziție tehnologia și resursele financiare cu care era obișnuit. Atunci când universul său este distrus de puternicul terorist Mandarinul, iar cei dragi lui sunt puși în pericol, Tony Stark este nevoit să facă față amenințării și să își salveze familia și concetățenii.

Pe locul al cincilea se regăsește „Nuntă cu peripeții”, care a avut încasări de 94.946 de lei și 4778 de spectatori. Chiar dacă nu mai formează un cuplu de foarte mult timp, Don și Ellie Griffin (Robert De Niro și Diane Keaton) sunt forțați de împrejurări să pozeze din nou într-o familie fericită. Toată această șaradă a fost pusă la cale în momentul în care la nunta fiului lor adoptiv decide să participe, din senin, mama biologică a tânărului.

În total, în weekend, cinematografele românești au avut încasări de 2.687.225 de lei și 143.045 de spectatori.

Recomandarea video

Mediafax
Reacția lui Donald Trump atunci când a fost întrebat despre alegerile din Ungaria: Vă mulțumesc
Digi24
Peter Magyar îl acuză pe Orban că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania: „L-a susținut pe George Simion”
Cancan.ro
ANM a emis avertizare de vreme rea, în a doua zi de Paște. Zonele afectate de codul galben
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Victoria lui Magyar a zguduit piețele. Ce se întâmplă cu forintul după alegerile din Ungaria
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unde poți vedea ultimul Mercedes dezvoltat cu ajutorul Porsche?
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?