O femeie în vârstă de 41 de ani din Marea Britanie a uimit medicii după ce a născut gemeni pentru a treia oară.
Cele două fetițe, Lewis și Kyle, au venit pe lume la două minute diferență, la spitalul din Glasgow, relatează Daily Mail.
„Nu mi-a trecut niciodată prin minte că voi avea gemeni din nou, sunt absolut fericită”, a mărturisit Karen, adăugând că medicii i-au dat vestea în timpul unui consult efectuat în prima lună de sarcină.
Totul a fost o surpriză și pentru soțul femeii, care atunci când a primit vestea prin SMS a crezut că este vorba despre o glumă.
„(…) Mi-a trimis imediat un mesaj în care scria <

Cei doi soți mai au patru băieți, astfel că acum, spun ei, cele două fetițe completează perfect familia.
„Eram convinsă că voi naște din nou doi băieți. Încă nu-mi vine să cred că în sfârșit vom fi mai multe fete în casă – persoane care să îmi fure pantofii și fardurile”, s-a amuzat proaspăta mămică.

„Sunt în al nouălea cer datorită fetițelor”, a adăugat Karen în cele din urmă. Potrivit specialiștilor cazurile de acest fel sunt extrem de rare: 1 la 500.000.