Prima pagină » Magazin » Cum a decurs întâlnirea între „Iron Man” și cel mai mic fan al său

Cum a decurs întâlnirea între „Iron Man” și cel mai mic fan al său

Actorul american Robert Downey Jr a fost nevoit să împace un copil în vârstă de numai 1 an și 6 luni, care începuse să plângă atunci când l-a văzut.

Actorul american Robert Downey Jr a fost nevoit să împace un copil în vârstă de numai 1 an și 6 luni, care începuse să plângă atunci când l-a văzut.

Potrivit The Sun, Heather ieșise la plimbare cu fiul său când s-au întâlnit întâmplător cu artistul, care participa la filmările pentru pelicula „The Judge”.

Îmediat, femeia i-a atras atenția micuțului Jaxon Denno că în fața lor se află chiar eroul din filmul „Iron Man”.

Cum însă actorul nu purta celebrul costum, copilul nu l-a recunoscut și a început să plângă. 

„A fost confuz pentru că eu îi tot spuneam că el (Robert Downey Jr, n. red) Iron Man, iar el știa că nu e. Cel puțin nu acel Iron Man în costum”, a povestit Heather.

Impersionat de lacrimile băiețelului, Downey Jr a stat câteva minute alături de el și a încercat să-l facă din nou să zâmbească.

„A stat cu noi 10 minute doar ca să reușim să facem o fotografie cu Jaxon râzând. Iar echipa de producție îi tot spunea că trebuie să plece și că se află în întârziere cu filmarea, așa că nu îmi vine să cred că a rămas alături de noi”, a spus femeia.

„A fost uimitor. Ai fi zis că sunt tată și fiu”, a adăugat Heather bucuroasă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se conturează o înfrângere ISTORICĂ pentru Trump în alegeri
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!