Creștinii îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Creștinii îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Publicat: 28/06/2013, 20:44
Actualizat: 29/05/2015, 10:00

Apostolii Petru și Pavel (Paul, la catolici) sunt sărbătoriți sâmbătă, pe 29 iunie, zi denumită popular Sânpetru, ce marchează mijlocul verii agrare și sfârșitul celei de-a doua perioade importante de post dintre cele patru de peste an.

Sfântul Luca împarte cartea „Faptele Apostolilor” în funcție de personalitățile și de contribuția marilor apostoli Petru și Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creștine, care au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învățătura lui Hristos în lume.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea și în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creștini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică și Bitinia. Conform tradiției, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârșit mucenicește în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor” pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogați în Tarsul Ciliciei, primind o educație strălucită în școala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci așa fusese numit la naștere, a fost un adept înfocat al legii mozaice și un dușman de moarte al creștinilor.

Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creștini, Saul se întâlnește cu Iisus cel înviat și se convertește la creștinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, „din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învățător și apostol al popoarelor”.

Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, străbătând în trei călătorii misionare toată Asia, Spania, Britania și Italia, înființând comunități creștine și hirotonisind episcopi, preoți și diaconi.

Sfințiii Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit în aceeași zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creștine declanșate de Nero

Biserica Ortodoxă îi cinstește în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinților Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an (alături de cele ale Paștelui, Sfintei Maria și Crăciunului). În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcție de data variabilă a Paștilor.

Postul de Sânpetru a fost marcat anul acesta timp de doar trei zile, de miercuri, până vineri, și aceasta pentru că data de începere a acestui post se calculează în funcție de Paște, în timp ce sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel are dată fixă.

Astfel, se poate întâmpla, cum s-a întâmplat anul acesta, ca data de începere a postului să fie după sărbătoare, stabilindu-se atunci un număr de zile pentru post înainte de Sânpetru.

În mod normal, acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paște. Anul acesta Rusaliile au fost sărbătorite pe 23 iunie, iar postul Sfinților Petru și Pavel ar fi trebuit să înceapă luni, pe 1 iulie.

PS Visarion, episcopul Tulcii, a spus recent, cu ocazia unei slujbe săvârșite pentru persoane private de libertate, că „Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt patronii penitenciarelor pentru că amândoi au trecut prin lanțuri și prin închisori pentru cuvântul Evangheliei lui Hristos. Ambii au fost eliberați în chip minunat de îngerul Domnului în urma rugăciunilor pe care ei le-au făcut, la care se adăugau și rugăciunile întregii Biserici”.

În tradiția populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În poveșirile și snoavele populare Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești, se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredințează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cerești, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunți și a o face mai puțin periculoasă.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi vazut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

În unele zone, sărbătoarea era anunțată de anumite repere cosmice și terestre: apariția licuricilor, amuțitul cucului, răsăritul constelației Găinușei și altele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Românii trebuie să raporteze. Statul vrea să știe tot
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×