Prima pagină » Economic » Cum vrea ministrul Corlățean să obțină un preț mai mic pentru gazele rusești

Cum vrea ministrul Corlățean să obțină un preț mai mic pentru gazele rusești

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a ridicat în vizita oficială de la Moscova subiectul unor negocieri directe, fără intermediari, cu partenerii ruși privind exportul de gaze în România, în vederea obținerii unui tarif mai bun.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a ridicat în vizita oficială de la Moscova subiectul unor negocieri directe, fără intermediari, cu partenerii ruși privind exportul de gaze în România, în vederea obținerii unui tarif mai bun.

„Am ridicat tema unor discuții directe, unor negocieri directe cu partenerii ruși, fără intermediari, atunci când vorbim de contractul de export de gaze în România. Și acest lucru evident că vizează prețul”, a afirmat Corlățean.

El a avut întâlniri la Moscova cu omologul Serghei Lavrov, dar și cu copreședintele părții ruse în Comisia Mixtă Interguvernamentală de colaborare economică și tehnico-științifică și președinții Comitetelor pentru Afaceri Externe din Duma de Stat și Consiliul Federației.

Ministrul român a menționat că reluarea dialogului politico-diplomatic de nivel înalt Moscova-București era necesară și din punctul de vedere al fixării „unei agende economice solide din care ambele părți să aibă de câștigat”, în condițiile în care din schimburile comerciale de 4,4 miliarde dolari înregistrate în 2012, exporturile României au fost de numai 1,3 miliarde.

„Trebuie să echilibrăm această balanță, iar companiile românești să aibă o prezență tot mai solidă și profitabilă pe piața Federației Ruse”, a mai afirmat ministrul Corlățean.

România și-a asigurat în 2012 aproape un sfert din consumul intern de gaze prin importuri din sursa Gazprom, la prețuri de aproape trei ori mai mari față de gazele extrase intern, în condițiile în care contractele nu sunt încheiate direct, ci prin intermediul unor firme intermediare agreate de compania rusă.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, declara la începutul anului că România ar putea negocia în acest an o reducere a prețului plătit la importul de gaze rusești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se conturează o înfrângere ISTORICĂ pentru Trump în alegeri
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!