Prima pagină » Știri externe » Rusia vrea să efectueze un schimb cu un cuplu de spioni ruși condamnați în Germania

Rusia vrea să efectueze un schimb cu un cuplu de spioni ruși condamnați în Germania

Rusia vrea să efectueze un schimb cu un cuplu de spioni ruși condamnați în Germania
Rusia vrea să efectueze un schimb între un cuplu de agenți secreți ruși, condamnați recent la pedepse cu închisoarea în Germania, și cel puțin un agent care ispășește o pedeapsă în Rusia pentru că a lucrat în favoarea occidentului, scrie ziarul Kommersant în ediția de luni, relatează AFP.

Acest schimb poate să aibă loc „în oricemoment”, a declarat pentru ziarul rus avocatul cuplului, Horst Dieter Poetschke.

O sursă din cadrul forțelorde ordine, citată de către Kommersant, a precizat că „au fost lansate consultări asupra acestui aventual schimb în urmă cu puțin timp, după anunțarea hotărârii judecătorești”.

Cei doi acuzați, prezentați sub identitatea falsă de Andreas și Heidrun Anschlag, au fost condamnați pe 2 iulie la șase ani și jumătate și, respectiv, cinci ani și jumătate de închisoare.

Curtea regională superiară de la Stuttgart, în sud-vestul Germaniei, i-a găsit pe acești agenți vinovați de spionaj în favoarea departamentului de informații externe din cadrul KGB-ului sovietic și ai succesorului rus al acestuia, SVR.

Bărbatul și femeia, de naționalitate rusă potrivit avocatului, s-au instalat, în urmă cu peste 20 de ani, cu ajutorul unor false documente austriece, în Germania, unde au dus o viață obișnuită, cu scopul de a-și ascunde activitatea de agenți secreți.

Cuplul colecta informații despre strategii militare și politice ale Uniunii Europene (UE) și NATO, pe care le obținea prin intermediul unui contract în cadrul ministerului olandez al Afacerilor Externe.

Ei au fost arestați în octombrie 2011, după ce poliția germană a surprins femeia în timp ce asculta mesaje criptate.

Serviciile de informații interne germane s-au interesat mai îndeaproape de cuplu după ce FBI a demascat o rețea de agenți SVR pe teritoriul american, în 2010.

Rusia și Statele Unite sunt implicate din nou într-un caz de spionaj, după ce fostul consultant al serviciilor americane de informații Edward Snowden, căutat de Washington pentru spionaj în urma unor dezvăluiri despre un program american secret de supraveghere a comunicațiilor la nivel mondial, a sosit pe 23 iunie pe Aeroportul Șeremetievo din Moscova, pe care este blocat de atunci, în zona de tranzit.

Edward Snowden, căutat de țara sa pentru spionaj, a subliniat vineri că intenționează să ceară azil politic în Rusia, având în vedere că nu poate, pentru moment, să ajungă într-o țară din America Latină.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat pe 1 iulie că Rusia nu livrează „niciodată pe nimeni”.

„În cel mai bun caz, am schimbat spioni din serviciul nostru de informații externe cu (indivizi) arestați și condamnați în Rusia”, a declarat el într-o conferință de presă.

În cadrul unui schimb de spioni demn de Războiul Rece, cei zece agenți ruși demascați în 2010 în Statele Unite au fost expulzați către Moscova în schimbul eliberării a patru deținuți ruși, acuzați de spionaj în favoarea unor state occidentale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump aruncă BOMBA: 5.000 de dolari pentru fiecare american! Ce condiție pune
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Armina și Jaguarul s-au SĂRUTAT pasional la Insula iubirii 2026. Toate detaliile unei apropieri incendiare, care a sfârșit în PAT
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
De ce se udă geamurile toamna? Trucul simplu care ține condensul departe
Click
„Am ajuns cu fetița la Urgențe”. Vacanța de 9.000 de euro la un resort de 5 stele din Turcia a devenit un calvar pentru o familie de români
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Cercetătorii au observat pentru prima dată gravitația lui Albert Einstein în lumea cuantică
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie