Prima pagină » Magazin » Sonda spațială Cassini va fotografia Terra de la o distanță de 1,5 miliarde de kilometri pe 19 iulie

Sonda spațială Cassini va fotografia Terra de la o distanță de 1,5 miliarde de kilometri pe 19 iulie

Sonda spațială Cassini va fotografia Terra de la o distanță de 1,5 miliarde de kilometri pe 19 iulie
O cameră de fotografiat amplasată la bordul sondei spațiale Cassini, aflată în prezent la o distanță de 1,5 miliarde de kilometri, pe orbita planetei Saturn, își va îndrepta obiectivul spre Terra și va fotografia planeta noastră timp de 15 minute pe 19 iulie, informează zeenews.india.com.

O cameră de fotografiat amplasată la bordul sondei spațiale Cassini, aflată în prezent la o distanță de 1,5 miliarde de kilometri, pe orbita planetei Saturn, își va îndrepta obiectivul spre Terra și va fotografia planeta noastră timp de 15 minute pe 19 iulie, informează zeenews.india.com.

În trecut, și alte sonde spațiale aflate la mare distanță de Terra au fotografiat planeta noastră, însă de această dată va fi pentru prima dată când locuitorii de pe Pământ vor ști dinainte că o sondă va fotografia Pământul de la mare depărtare din spațiu.

Proiectul reprezintă o „sesiune fotografică prearanjată” de cercetătorii de la NASA implicați în misiunea Cassini, care vor profita de faptul că sonda americană se va afla în dreptul feței ascunse a planetei Saturn și va fi astfel protejată de lumina Soarelui. Fotografiile vor prezenta în prim plan planeta Saturn și inelele ei, iar Terra va apărea în fundal.

Ședința foto va avea loc pe 19 iulie și va dura 15 minute. Acest interval destul de mare de expunere se explică prin faptul că Saturn este o planetă atât de mare încât Cassini va avea nevoie să facă mai multe fotografii, pe care le va asambla ulterior într-o imagine finală. Terra va fi vizibilă sub forma unui mic punct albastru, care va ocupa doar câțiva pixeli în fotografie, însă savanții de la NASA au ținut să precizeze că fotografia finală va prezenta culoarea naturală a planetei noastre.

Va fi pentru prima dată când o fotografie color va fi realizată de pe orbita planetei Saturn și tot pentru prima dată când oamenii de pe Terra sunt anunțați în avans în legătură cu realizarea unei astfel de fotografii. După ce va fi transmisă pe Terra și va fi procesată, fotografia va fi publicată pe site-ul NASA.

„Va fi o zi pentru a celebra extraordinarele realizări din domeniul explorării Sistemului Solar care au făcut ca o astfel de ședință foto interplanetară să devină posibilă. Totodată, va fi o zi pentru ca noi toți să zâmbim și să celebrăm viața de pe Planeta Albastră (Terra, n.r.), a declarat Carolyn Porco, coordonatoarea misiunii Cassini, care a avut această idee.

19 iulie va fi sărbătorită prin acțiunea „The Day the Earth Smiled” („Ziua în care Pământul a zâmbit”). Astronomers Without Borders, o asociație internațională de oameni de știință care popularizează astronomia în rândul publicului larg, va organiza pe 19 iulie o serie de întruniri și de petreceri, în timpul cărora oameni din lumea întreagă vor putea să admire planeta Saturn pe cerul nopții și să o salute, făcându-i semne cu mâna.

Recomandarea video

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Două mașini cu istoric dubios, descoperite de „detectivii” rețelelor sociale
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Masacrul din Cușma: capriciile de vânător ale lui Ceaușescu