Prima pagină » Economic » Peste 60.000 de turiști vor petrece vacanța de vară în hoteluri all inclusive de pe litoral. Care sunt tarifele de cazare

Peste 60.000 de turiști vor petrece vacanța de vară în hoteluri all inclusive de pe litoral. Care sunt tarifele de cazare

Peste 60.000 de turiști vor petrece vacanța de vară în hoteluri all inclusive de pe litoral. Care sunt tarifele de cazare
Aproximativ 62.000 de turiști vor veni în acest an în structurile all inclusive de pe litoralul românesc, comparativ cu 40.000 anul trecut, creșterea cu 56% a locurilor de cazare disponibile în acest regim fiind încă sub nivelul cererii pentru servicii all inclusive.

Aproximativ 62.000 de turiști vor veni în acest an în structurile all inclusive de pe litoralul românesc, comparativ cu 40.000 anul trecut, creșterea cu 56% a locurilor de cazare disponibile în acest regim fiind încă sub nivelul cererii pentru servicii all inclusive.

Anul trecut, în hotelurile all inclusive din stațiunile de pe litoralul românesc existau, potrivit datelor ANAT, 1.959 locuri de cazare, iar în acest an alte două complexe hoteliere au trecut la acest sistem la începutul sezonului, crescând numărul locurilor all inclusive cu 56%, la 3.065.

Acestora li se adaugă și hotelul de cinci stele, cu 400 de locuri, deschis recent de Mohammad Murad la Năvodari și care funcționează în regim de ultra all inclusive.
„Calculele arată că anul trecut au ajuns în structurile all inclusive de pe litoral aproximativ 40.000 de persoane, majoritatea români cu copii. În acest an, datorită suplimentării numărului de locuri, estimăm că se vor caza la all inclusive pe litoral în jur de 62.000 de turiști”, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Usturoiu, președintele comisiei de Turism Intern din cadrul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Creșterea cererii pe segmentul all inclusive vine însă în contextul în care numărul românilor plecați în vacanțe pe litoralul autohton a scăzut față de anul trecut.

„Prețurile la cazare pe litoral nu au crescut cu mai mult de 10% față de anul trecut, iar mâncarea este mai ieftină decât vara trecută. Oamenii sunt însă rezervați și așteaptă oferte last minute”, declara recent pentru MEDIAFAX Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Potrivit lui Usturoiu, din ce în ce mai multe structuri hoteliere aleg să treacă la all inclusive datorită cererii mari pentru acest tip de turism. Cei care consumă all inclusive au nevoie de un buget mai mic, pentru că au facilități mai multe incluse în preț.

„A crescut de la an la an cererea pentru serviciile all inclusive. Ea, oricum, are un trend crescator, pentru locații de acest tip din afara țării, însă acum s-a amplificat, întrucât românii își securizează bugetul, iar pe sistemul all inclusive o fac mai bine.Valoarea serviciilor consumate în vacanță la all inclusive este mai mică cu cel putin 10-15% decât dacă aceste servicii ar fi consumate pe componente în locuri diferite”, a explicat Usturoiu.
Turiștii români care vin la all inclusive în țară nu sunt din piața celorlalte hoteluri de pe litoral. Absolut toți clienții care consumă all inclusive, susține oficialul ANAT, sunt clienți care consumau acest tip de produs în exterior iar acum consumă în România.

„Merge foarte bine anul acesta, iar gradul de ocupare a depășit 90%. Majoritatea turiștilor sunt români, în general familii cu copii. Cei mai mulți dintre ei mergeau înainte în Bulgaria și erau de multă vreme consumatori de all inclusive”, a arătat George Guci, proprietarul hotelurilor all inclusive Dorna și Modern din Mamaia.
Tarifele medii pentru perioada iulie-august pe litoralul românesc sunt de 60-65 euro/zi/persoană sau 600-700 euro/cameră/sejurul de 6 nopți.
„Cred că în câțiva ani numărul unităților all inclusive va crește exponențial, însă sper ca implementarea acestui tip de servicii să fie făcută corect și cu un management eficient, cu expertiză în această zonă. Este un produs complex, integrat, care conferă confort, din toate punctele de vedere, familiilor cu copii”, a continuat Usturoiu.

Bellamy Zahiu, proprietarul hotelului all inclusive Savoy din Mamaia spune că gradul de ocupare a ajuns la 98%, iar clienții sunt familiile cu cel puțin un copil.
„Așa se face că la începutul lunii iulie aveam în hotel 130 de copii, adică un copil pentru fiecare cameră, proprietatea având 131 de spații de cazare. În topul preferințelor se află preparatele din pește și preparatele la grătar”, a adăugat Zahiu.

Pe litoral funcționează zece hoteluri all inclusive, dintre care unul în Năvodari (Phoenicia Luxury Hotel – 5 stele, 400 de locuri), cinci în Mamaia (Best Western Savoy – 4 stele, 295 de locuri, Modern – 4 stele, 342 locuri, Family Club Mercur-Minerva – 3 stele, 612 locuri, Dorna – 3 stele, 290 de locuri și Victoria – 3 stele, 660 locuri), unul în Neptun (2D – 3 stele, 446 de locuri), unul în Saturn (Saturn – 5 stele, 136 de locuri) și două în Venus (Palace – 4 stele, 180 de locuri și Mezotermale – 3 stele, 104 locuri).
Anul trecut, au venit pe litoralul românesc peste 1,95 milioane de turiști, în creștere cu 36% față de 2011.

Pentru acest an, reprezentanții agențiilor de turism estimează o scădere a numărului de turiști, sau în cel mai fericit caz o stagnare.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii