Prima pagină » Știri » Trenuleț pentru turiști, inaugurat la Rezervația de urși de la Zărnești

Trenuleț pentru turiști, inaugurat la Rezervația de urși de la Zărnești

Trenuleț pentru turiști, inaugurat la Rezervația de urși de la Zărnești
Un trenuleț care va transporta turiștii prin Rezervația de urși "Libearty" de la Zărnești a fost inaugurat, marți, de Asociația de protecție a animalelor "Milioane de prieteni" Brașov, pentru ca vizitatorii să poată observa comportamentul urșilor în habitatul lor natural.

Un trenuleț care va transporta turiștii prin Rezervația de urși „Libearty” de la Zărnești a fost inaugurat, marți, de Asociația de protecție a animalelor „Milioane de prieteni” Brașov, pentru ca vizitatorii să poată observa comportamentul urșilor în habitatul lor natural.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Asociației „Milioane de prieteni” Brașov, Liviu Cioineag, trenulețul a fost cumpărat din Franța și poate transporta 24 de persoane, investiția fiind de circa 25.000 de euro.

„Trenulețul Libertății a costat cira 25.000 de euro. Este vorba de un tractor care a fost adus din Franța, iar remorca a fost realizată special pentru noi în România. Tractorul va primi în curând urechi și bot de urs și va fi o atracție pentru copii, pentru că ei sunt principalul nostru target. Cu ei vrem să facem educație, pentru că ei reprezintă viitorul, ei vor fi viitorii oameni de afaceri, viitorii vânători sau luptători pentru protecția mediului”, a spus reprezentantul asociației.

Președinta Asociației „Milioane de prieteni”, Cristina Lapis, a spus că dacă trenulețul va fi un succes, va mai fi achiziționat unul similar.

„Sperăm că turiștii vor aprecia și plimbarea și rezervația văzută altfel. Trenulețul va avea o oprire la panoramă, la piscina cea mare. Am ales această soluție pentru că sunt multe persoane care nu au posibilitatea fizică să urce și atunci urcă numai până la jumătate, fiind acomanpniate de un ghid, este greu ca ghidul să se întoarcă pentru o persoană sau două. Mai ales, s-a construit și țarcul al treilea și am hotărât să inaugurăm trenulețul. Dacă turiștii vor fi mulțumiți, probabil că vom mai lua un tractor”, a spus Lapis.

Turiștii vor fi preluați de la centrul de primire vizitatori, iar trenulețul va avea mai multe opriri în rezervație.

„Vom avea câteva stații unde trenulețul se va opri, turiștii vor putea să vadă urșii de la câțiva metri, vor putea face poze. Se va face o oprire la monumentul Mayei, unde le vom explica cum a pornit întreaga poveste a sanctuarului, după care vom face o oprire la Prințul Charles și la Mex (n.r.- doi urși), vor putea să vadă și singurul urs tibetan din rezervație, după care vor urca la piscina din țarcul unu. De obicei, dimineața fac baie acolo urșii. Vor putea să vadă și cum sunt hrăniți urșii în sanctuar. În final, se va face o oprire aproape de clădirea administrativă. Pe drum, turiștii vor putea observa cum își marchează urșii teritoriul, cum socializează în sanctuar și ce este un «copac facebook» și să vadă ce înseamnă să ții un animal într-o cușcă, ce urmări există asupra psihicului animalului în urma ținerii lui în captivitate în condții foarte proaste”, a spus purtătorul de cuvânt al Aosiciației, Liviu Cioineag.

„Copacul facebook” este, de fapt, un copac unde urșii își lasă „profilul”, potrivit sursei citate.

Trenulețul a fost o donație a unei fundații britanice, iar pentru centrul de primire turiști au fost făcute investiții de 55.000 de euro, printr-o donație de la o organizație germană.

Prețul de intrare în rezervație va rămâne neschimbat, respectiv 5 lei pentru copii și 25 pentru adulți pe toată durata lunii august, urmând ca din septembrie, prețul unui bilet să coste 40 de lei pentru adulți.

Rezervația de urși „Libearty” adăpostește în prezent 72 de urși aduși din captivitate, care erau ținuți în condiții improprii la restaurante, benzinării, hoteluri sau chiar mănăstiri.

Rezervația este unică în țară, fiind singura rezervație naturală pentru urșii captivi din România. Aceasta a fost deschisă în 2006, însă inuagurarea oficială a fost făcută în anul 2008 de Asociația „Milioane de Prieteni” și Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor (WSPA).

Parcul se află la 70 de kilometri distanță de municipiul Brașov, în orașul Zărnești, și are o suprafață de70 de hectare de pășune și teren împădurit, înconjurat cu 1.500 de metri de gard și 15 kilometri de sârmă racordată la o tensiune de 8.000 de volți. Investiția este rezultatul unui parteneriat între Primăria Zărnești, Asociația „Milioane de Prieteni” și Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor, aceasta din urmă contribuind cu 1,5 milioane de euro la realizarea parcului.

Parcul poate adăposti o sută de urși. Includerea urșilor în Rezervația „Libearty” se face după reguli sanitar-veternare stricte. Orice urs adus în rezervație este ținut un timp în carantină. Apoi, una dintre primele operațiuni este microciparea lor, pentru a putea fi urmăriți, după care urmează sterilizarea. Cei 1,5 milioane de euro necesari pentru înființarea rezervației au fost obținuți prin donații ale iubitorilor de animale din întreaga lume, prin Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor (WSPA).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!