INUNDAȚII la Galați – 8 persoane au murit, 700 de case sunt inundate. Ponta a convocat comandamentul pentru situații de urgență. GALERIE FOTO

Publicat: 12/09/2013, 13:12
Actualizat: 30/03/2019, 20:59

UPDATE 12.50Numărul persoanelor decedate în urma inundațiilor produse în județul Galați a ajuns la opt, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Nicolae Bacalbașa, în ședința comandamentului pentru situații de urgență convocată la Guvern.

„Se pare că sunt opt morți – șase persoane înecate și două persoane care au suferit infarct. De asemenea, o persoană este dată dispărută”, a spus președintele CJ Galați.

El a precizat că echipele de pompieri, jandarmi și polițiști merg din casă în casă în zonele inundate, pentru a căuta eventuale victime ale viiturilor.

„Se face cercetare casa cu casa de catre ISU, dat fiind ca este vorba despre oameni bâtrâni. Este posibil ca cifra de pierderi umane să crească, a spus Bacalbașa.

UPDATE 12. 24 Dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul ministerului Sănătății, a declarat la finalul Comandamentului de Urgență, că situația este sub control în județul Galați. El a precizat că persoanele afectate ar putea fi vaccinate antitetanos.

„Există posibiliatea ca unele persoane să nu aibă nevoie să fie vaccinate, în timp ce altele trebuie să fie vaccinate. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Galați vor stabili prioritățile și ne vom transmite datele”, a precizat dr. Arafat.

UPDATE 12.10Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat, joi, la Galați, că persoanele evacuate din case în urma inundațiilor vor primi alimente și apă din rezervele de stat.

El a spus că pericolul a trecut, dar că zonele sunt colmatate, fiind acoperite cu aluviuni.

Oprea a anunțat că sinistrații vor primi din rezervele de stat 56.000 de litri de apă îmbuteliată, șase tone de conserve de carne, șase tone de conserve de ficat, 30 de tone de ulei, 20 de tone de motorină și 500 de tone de făină.

UPDATE 11.50La ora 12 intră în vigoare o avertizare cod galben de precipitații în toate județele din Moldova, a anunțat Florinela Popa, directorul adjunct al ANM. Ploile vor depăși 25 de litri pe metru pătrat, iar izolat cantitățile de ploaie vor depăși 50-60 de litri pe metru pătrat, în special în zonele din nordul Moldovei, la munte și la deal.

„În prezent în Galați nu mai plouă, la noapte va ploua dar nu va mai fi la fel de grav”, a spus Florinela Popa.

UPDATE 11.40 „Situația în Galați a fost extrem de gravă azi-noapte și este în continuare gravă”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, la reunirea comandamentului pentru situații de urgență.

În județul Galați, în zonele afectate de inundații, acționează peste 800 de angajați ai MAI, IGSU și ai Armatei, inclusiv elicoptere. De asemenea, sunt mobilizate peste 70 de echipaje tehnice.

Bilanțul victimelor, în prezent, este de 7 persoane decedate – 5 înecate și două din cauza infarctului. Totodată, o fetiță a fost dată dispărută, după ce inițial s-a crezut că este decedată.

UPDATE 10.18Ultimul bilanț al inundațiilor produse în noaptea de miercuri spre joi în județul Galați arată că șapte persoane și-au pierdut viața după ce au fost luate de viituri, iar o alta este dată dispărută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE 9.58 Premierul Victor Ponta a convocat, joi, comandamentul pentru situații de urgență, după inundațiile din Galați, în urma cărora patru persoane, între care un copil, și-au pierdut viața, o alta este dată dispărută, peste 700 de case din 17 localități au fost inundate și sute de oameni au fost evacuați.

Patru persoane și-au pierdut viața, iar o alta este dată dispărută, după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi, în județul Galați, în timp ce peste 700 de case din 17 localități din județ au fost inundate, sute de oameni fiind evacuați.

În unele zone din județ, cantitățile de precipitații au fost de 110 l/mp, formâdu-se viituri pe versanți.

„Au fost cantități foarte mari de precipitații (110 l/mp la Grivița, 96 l/mp la Vlădești) și scurgeri importante de apă pe versanți, fapt ce a dus la creșterea rapidă și semnificativă a debitelor pâraielor

Suhu și Geru. Viiturile au făcut patru victime. În localitatea Cuca, doi bărbați cu vârste de 62, respectiv 85 de ani au murit înecați, o femeie de 74 de ani a decedat cel mai probabil în urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetiță de opt ani a fost luată de viitură. De asemenea, o persoană este dată dispărută în localitatea Grivița”, a declarat, joi dimineață, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galați, Petrica Pațilea.

Potrivit acesteia, au fost inundate peste 700 de case și peste 500 de curți și grădini.

Conform raportărilor de la Prefectura Galați, cele mai mari pagube sunt în comuna Cudalbi, unde 500 case și tot atâtea curți și grădini au fost inundate, iar 200 de persoane au fost evacuate din casele afectate de viituri. În localitatea Cuca, opt case au fost inundate, una fiind complet distrusă, 87 persoane au fost evacuate, 14 persoane fiind salvate după ce au fost surprinse de inundații. În această localitate două poduri au fost distruse și mai multe porțiuni de drum au fost afcectate.

Aproximativ 100 de case au fost inundate și în localitatea Costache Negri, aceleași pagube înregistrându-se și la Măcișeni.

Ploile au mai produs pagube și la Tecuci, Corni, Foltești, Măstăcani, Rediu, Pechea și Grivița.

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați Eugen Chiriță a declarat, la rândul său, că în urma ploilor torențiale circulația a fost parțial blocată pe DN 26, între localitățile Vlădești și Oancea, dar și pe DJ242, între localitățile Chiraftei și Viile. Traficul feroviar pe ruta Galați-Bârlad a fost blocat temporar între Măstăcani și Fârțănești din cauza terasamentul căii ferate, afectat de aluviuni
pe o porțiune de aproximativ un kilometru.

În acțiunea de salvare a oamenilor ale căror gospodării au fost inundate au fost implicați 80 de pompieri 90 militari și 26 jandarmi din județul Galați.

Tudor Neacșu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...