Copiii străzii nu există la nivel politic. În ultimii 23 de ani, numărul lor a rămas constant în București

Numărul copiilor străzii a rămas constant în București, din 1990 până în prezent, în ciuda schimbărilor economice, politice și sociale, unul dintre motive fiind faptul că acest subiect nu a fost prioritar în reforma privind protecția copilui, potrivit unui studiu prezentat marți.

Cercetătorul francez Clemence Valin Valleteau este, de un an, profesor invitat la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București. Interesată de fenomenul copiii străzii, ea lucrează de patru ani, direct pe teren, cu această categorie de minori, alături de specialiștii Fundației Parada.

Valleteau a prezentat marți, în cadrul conferinței internaționale a operatorilor stradali cu tema „În stradă: Intervenție socială stradală, Drepturile Copilului, sărăcie și excluziune socială”, câteva dintre concluziile activității sale de cercetare asupra fenomenului copiilor străzii din București.

FLASH NEWS Primele exit-poll-uri de la alegerile din Statele Unite. Care sunt principalele preocupări ale americanilor

01:26

ULTIMA ORĂ George Simion urmărește rezultatele alegerilor din SUA în Florida, alături de republicani și comunitatea românească. Ce a postat în urmă cu scurt timp

00:58

„În 1992, la trei ani după căderea regimului comunist, 1.390 de copii trăiau și dormeau pe străzile din București, potrivit primei analize a fenomenului. În 2009, în ciuda celor 20 de ani de bulversări politice, economice, sociale și demografice, numărul lor nu s-a diminuat. Dacă, în 1989, apariția copiilor străzii putea fi imputată unui factor politic conjunctural – politica de natalitate a lui Ceaușescu -, astăzi, circumstanțele politice, economice și sociale s-au schimbat, marile orfelinate s-au închis și curba demografică s-a inversat, însă fenomenul copiilor străzii continuă să existe”, se arată în lucrarea cercetătoarei franceze.

Studiul citat analizează și caracteristicile copiilor străzii din București, arătând că profilul acestora pare să nu se fi schimbat prea mult din 1989, în afara faptului că în 2009 ei sunt mai mari, căci au crescut. Astfel, ei au rămas tot în stradă și nu mai sunt identificați ca romi (51 la sută în 1999, 46 la sută în 2004 și 42 la sută în 2009).

În studiu se mai arată că proporția copiilor străzii proveniți din orfelinate a rămas minoritară (20-40 la sută) în raport cu 60-80 la sută minori proveniți din familii numeroase cu disfuncționalități importante – violență domestică, alcool, divorț, recăsătorii, parteneri multipli sau situații monoparentale.

„Cercetarea mea universitară pe acest subiect m-a făcut să înțeleg că minorii străzii nu există la nivel politic, în sensul că reforma protecției copilului, care a avut loc din 2000, nu a vizat copiii străzii ca prioritate. Este vorba despre un fenomen important, dar nu foarte important numeric, iar motivul pentru care nu suntem preocupați de ei este faptul că nu reprezintă un pericol public, iar la nivel politic, în absența presiunii externe, statul nu a luat niciodată în serios problema copiilor străzii, care rămâne o comunitate mică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Clemence Valin Valleteau.

Cercetătoare franceză a mai remarcat că, deși România traversează o perioadă de declin demografic, numărul copiilor din stradă a rămas constant, la fel ca și numărul celor abandonați. În acest context, consideră ea, este nevoie de mai mult interes pentru programele de prevenire.

„Este foarte important ca autoritățile locale să se mobilizeze pentru a interveni în situații de urgență, pentru a permite copiilor să aibă acces la drepturile de bază: locuință, sănătate, educație. E la fel de important să prevină apariția copiilor în stradă, fiind nevoie de o politică de prevenire a separării copilului de familie. Este vorba de intervenția în familia aflată în situație precară”, a mai spus cercetătoarea.

Întrebată dacă în România sunt respectate drepturile copilului din stradă, Clemence Valin Valleteau a infirmat acest lucru. „Din experiența pe care o am la Fundația Parada, am constatat că un anumit număr de tineri și de copii care trăiesc în stradă nu au nicun acces la o locuință, nici la sistemul de sănătate, nici în educație. Și, în mod paradoxal, asistăm la o situație în care ONG-urile se substituie statului și sunt finanațate de firme private care ajută copiii să supraviețuiască în stradă, în timp ce autoritățile locale, regionale și naționale nu intervin într-o manieră eficientă” a mai spus ea.

În opinia cercetătoarei, unul dintre motivele pentru care nu se poate interveni eficient în problema copiilor străzii este faptul că nu există o definiție clară a noțiunii.

„În Convenția Internațională a Drepturilor omului se poate vorbi de un vid juridic, în sensul că copii străzii nu sunt considerați o populație omogenă, iar această problemă de la nivel internațional se regăsește și în România, unde avem diferite noțiuni: ‘copiii străzii’, ‘copii pe stradă’. Spre exemeplu, pentru UNICEF, ‘copii în stradă’ înseamnă copii fără părinți aflați în permanență pe stradă, în timp ce prentru DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – n.r.), ‘copii in stradă’ sunt cei care se regăsesc ocazional în situație de sărăcie și care au o familie. În acest moment, nu avem un acord asupra unei definiții. Vorbim de realități diferite, iar lucrurile sunt complicate pentru a putea interveni”, a mai spus Clemence Valin Valleteau.

Cercetătoarea a adăugat că, în lipsa unei definiții general acceptate, nici datele statistice nu sunt corecte și nu ajută în stabilirea unor politici în domeniu.

Potrivit acesteia, în 2012, Consiliul Europei a interpelat Guvernul României tocmai din cauza incoerenței privind cifrele comunicate în legătură cu copiii străzii.

„În același raport, trimis Consiliului Europei, Guvernul român avea cifre compet incoerente”, a precizat cercetătoarea.

Clemence Valin Valleteau a atras atenția și asupra faptului că dacă autoritățile amână foarte mult intervenția pentru scoaterea copiilor din stradă, integrarea lor va fi tot mai dificilă.