Experți elvețieni confirmă „posibilitatea” otrăvirii lui Yasser Arafat cu substanțe radioactive

Experți elvețieni care au analizat bunuri ce i-au aparținut lui Yasser Arafat, decedat în 2004 în apropiere de Paris, confirmă „posibilitatea” unei otrăviri a liderului palestinian cu substanțe radioactive, scriu ei într-un articol publicat în revista The Lancet, relatează AFP.

„Mai multe eșantioane ce conțineau urme de fluide corporale (sânge și urină) prezentau o radioactivitate mai ridicată și neexplicată, provenind de la poloniu 210, în comparație cu eșantioanele de referință”, scriu acești experți din cadrul Institutului pentru Radiofizică (IRA) de la Lausanne în articolul publicat de revista medicală britanică.

Aceiași specialiști au anunțat deja, în 2012, această descoperire a unui nivel „semnificativ” de radioactivitate provenind de la poloniu, detectată pe aceleași bunuri personale, într-un document difuzat de postul Al-Jazeera.

RĂZBOI Ucraina lansează unul dintre cele mai mari atacuri asupra Rusiei cu peste 800 de drone. Incendiu uriaș lângă Moscova. Sunt cel puțin șase morți

08:50

JUSTIȚIE CCR decide ce se întâmplă cu Legea integrității, contestată de președintele Nicușor Dan și USR-PNL

08:42

Experții elvețieni precizează că și-au concentrat analizele asupra „petelor vizibile de fluid corporal pe bunuri personale specifice (lenjerie de corp, căciulă, periuță de dinți, haine de sport)”.

„Aceste rezultate susțin posibilitatea unei otrăviri a lui Arafat cu poloniu 210”, adaugă echipa, potrivit căreia nivelurile radioactivității detectate pe aceste eșantioane sunt „compatibile cu o ingerare letală a câțiva gigabecquereli (de poloniu 210) în 2004”.

În plus, tabloul clinic al lui Yasser Arafat la momentul morții, nu exclude o otrăvire cu poloniu, potrivit acestor oameni de știință, chiar dacă liderul palestinian nu a prezentat două simptome ale unei iradieri importante, și anume căderea părului și „mielosupresia” sau sărăcirea măduvei osoase în celule producătoare de globule.

În opinia echipei elvețiene, „simptome de stări de rău, vome, oboseală, diaree și anorexie, urmate de insuficiențe hepatice și renale (prezentate de liderul palestinian la momentul morții) ar putea sugera o otrăvire prin radioactivitate”.

„Nu există nimic nou în comparație cu ceea ce s-a spus în 2012” și publicat în presă, a minimalizat Béatrice Schaad, însărcinată cu comunicarea la Centrul Universitar spitalicesc din cantonul Vaud (CHUV), din care face parte IRA. „Nu este posibil, în continuare, să se conchidă că a fost otrăvit”, a subliniat ea.

Yasser Arafat a murit pe 11 noiembrie 2004, la vârsta de 75 de ani, la Spitalul Militar Percy din Clamart, în apropiere de Paris. El a fost internat la sfârșitul lui octombrie 2004, după ce a prezentat dureri la nivelul abdomenului, fără să fie însoțite de febră, la cartierul său general de la Ramallah, unde trăia izolat începând din decembrie 2001, încercuit de armata israeliană. Văduva sa, Suha, nu a solicitat efectuarea unei autopsii.

Într-o fișă de spitalizare franceză datând de la 14 noiembrie 2004, care a fost publicată, este trecută o inflamare „de natură infecțioasă” la nivel intestinal și tulburări „grave de coagulare”, dar acestea nu elucidează cauza morții.

În baza analizei elvețiene, efectuate asupra bunurilor liderului, „existau suficiente suspiciuni pentru recomandarea exhumării corpului în 2012”, argumentează experții elvețieni în articolul din The lancet.

Rămășițele liderului istoric palestinian au fost exhumate, la Ramallah, în noiembrie 2012, și s-au efectuat prelevări.

Aproximativ 60 de eșantioane au fost repartizate spre a fi analizate de trei echipe de anchetatori, și anume elvețieni, francezi și ruși, fiecare echipă lucrând în mod individual, fără să le contacteze pe celelalte.

„Din cauza procedurilor legale, data publicării rezultatelor detaliate ale analizelor (asupra eșantioanelor prelevate în urma) exhumării este necunoscută”, scrie echipa elvețiană în The Lancet.

Ea subliniază că o autopsie la momentul morții lui Arafat ar fi fost „folositoare”, deoarece, chiar dacă la momentul acela nu era vizată o otrăvire cu poloniu, ar fi putut să fie păstrate eșantioane în vederea efectuării unor teste ulterior.