Prima pagină » Știri politice » Cine este viitorul ministru al Economiei, Andrei Gerea

Cine este viitorul ministru al Economiei, Andrei Gerea

Cine este viitorul ministru al Economiei, Andrei Gerea
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, este căsătorit, are doi copii și se află la al treilea mandat de parlamentar din partea PNL. Înainte de a fi propus pentru minister, Gerea a fost liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților și a ocupat funcția de vicepreședinte în Comisia Specială pentru avizarea proiectului de lege privind Roșia Montană.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, este căsătorit, are doi copii și se află la al treilea mandat de parlamentar din partea PNL. Înainte de a fi propus pentru minister, Gerea a fost liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților și a ocupat funcția de vicepreședinte în Comisia Specială pentru avizarea proiectului de lege privind Roșia Montană.

Activitate politică

Gerea s-a înscris în PNL în februarie 1990, iar din 1994 a devenit vicepreședinte la TNL București. Ulterior, a fost vicepreședintele organizației PNL Sector 1, iar din 2002 până în 2008 a fost vicepreședintele organizației PNL Argeș.

Între 1996 și 2004, liberalul a ocupat funcția de consilier local la Sectorul 1. În perioada 1999 – 2000, Gerea a fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Naționale Poșta Română SA.

Propunerea PNL pentru ministerul Economiei se află la al treilea mandat de parlamentar, primul mandat fiind obținut în legislatura 2004 – 2008.

Gerea a fost liderul grupului parlamentar al PNL în Camera Deputaților, înainte de a fi promovat la ministerul Economiei. Deputatul Gerea a avut 35 de luări de cuvânt, 18 declarații politice, 13 inițiative legislative și 173 de întrebări și interpelări.

Declarația de avere

Propunerea PNL pentru funcția de ministru al Economiei, Andrei Gerea, are un apartament de 101 mp în Pitești cumpărat în 2005 și o casă de 220 mp în Ștefănești Argeș, cumpărată în 2007.

Liberalul are deschis la Banca Transilvania un cont curent în care are 10.000 de euro. La capitolul „datorii”, Andrei Gerea are două credite pe 20 de ani la BCR, unul de 55.500 euro, intervalul 2005 – 2025, și altul de 116.000 de euro, intervalul 2007 – 2037. Liberalul a obținut anul trecut venituri doar din activitatea parlamentară.

Declarația de interese

Potrivit declarației de interese, Gerea este asociat cu 50% la Valahia Investments SRL Pitești, asociat cu 66,67% la Valahia Motor SRL Pitești și asociat cu 15% la Gamma Asig  Broker SRL.

CV-ul ministrului Economiei

Viitorul ministru al Economiei a terminat facultatea la 29 de ani, fiind absolvent al Academiei de Studii Economice București – Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

În 2001, potrivit CV-ului postat pe Camera Deputaților, liberalul a terminat un curs postuniversitar „Managementul Întreprinderii de Comerț Exterior”.
În perioada 1987-1988, Andrei Gerea a fost electronist automatizări la Automatica SA, apoi, în perioada 1988 – 1991, electronist la ICE Felix Computers SA, între 1991 – 1992 a ocupat funcția de director comercial la Van Soestbergen SRL, iar din 1993 până în 1997 a fost merceolog la Industrialexport.
Din 1997, viitorul ministru al Economiei a fost manager relații cu clienții la Eximbank, iar ulterior între 2000 – 2001 a fost manager cu relații cu clienții la Emporiki Bank. Gerea a mai lucrat pentru Alpha Bank și Banca Țiriac unde a fost director de sucursală între 2002 și 2004.

A gătit la televizor

Andrei Gerea a participat la o emisiune tv unde a gătit pentru actualul consultant al lui Crin Antonescu, Niels Schecker.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cum a devenit feminismul atât de divizat? Femeile încearcă să reconstruiască alianțele