Prima pagină » Știri politice » UDMR Harghita a strâns 28.000 de semnături pentru referendumul privind regionalizarea

UDMR Harghita a strâns 28.000 de semnături pentru referendumul privind regionalizarea

UDMR Harghita a adunat, în ultimele două săptămâni, 28.000 de semnături pentru organizarea unui referendum pe tema reorganizării regiunilor de dezvoltare, ceea ce reprezintă peste 10 la sută din totalul persoanelor cu drept de vot din județ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UDMR Harghita a adunat, în ultimele două săptămâni, 28.000 de semnături pentru organizarea unui referendum pe tema reorganizării regiunilor de dezvoltare, ceea ce reprezintă peste 10 la sută din totalul persoanelor cu drept de vot din județ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreședintele executiv al Organizației Teritoriale Ciuc a UDMR, Bors Bela, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanții Uniunii au înregistrat, marți, la Consiliul Județean Harghita, o listă cu 28.000 de semnături de susținere a organizării, în 8 decembrie, a referendumului pentru regiunea Covasna-Harghita-Mureș, cu centrul la Târgu Mureș.

Listei de semnături i-a fost anexată expunerea de motive, semnată de toți consilierii județeni ai UDMR și ai PCM din Harghita.

Potrivit sursei citate, voluntari de la UDMR au mers, în utimele două săptămâni, din casă în casă, iar persoanele care nu au fost găsite și au dorit să semneze listele de susținere au putut să o facă la sediile Uniunii din municipii, orașe, comune sau la liderii locali ai UDMR.

Bors Bela a afirmat că, până în prezent, au fost adunate câte 10.000 de semnături în zona Gheorgeni și în zona Odorhei, iar în zona Ciuc 8.000 de semnături.

„Am început campania de strângere de semnături în urmă cu două săptămâni și deja am reușit să adunăm 28.000. Ritmul este bun, semnăturile adunate până acum reprezintă peste 10 la sută din numărul persoanelor cu drept de vot din Harghita, adică dublu față de necesarul pentru organizarea unui referendum, care este de minim cinci la sută. La noi, la sediul din Miercurea Ciuc, și acum vin oameni să semneze și vom continua să adunăm semnături până în jurul datei de 15 noiembrie, mai precis până la ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Harghita din luna noiembrie, unde se va adopta hotărârea privind organizarea referendumului”, a precizat Bors.

El a adăugat că referendumul va fi organizat de CJ Harghita, iar costurile vor fi suportate tot de autoritatea județeană și, dacă hotărârea CJ nu va fi atacată în instanță de Prefectura Harghita, consultarea directă, prin vot, a cetățenilor ar urma să aibă loc în 8 decembrie, ca și în județele Covasna și Mureș.

La strângerea de semnături au ajutat și voluntari de la PCM Harghita.

„Am avut în jur de 20 de voluntari în fiecare localitate, mai mulți în municipii și mai puțini în comune și sate, care au bătut la fiecare poartă pentru a vorbi cu oamenii și a le cere părerea și semnătura pentru o regiune formată din județele Covasna, Harghita și Mureș. Oamenii au fost foarte receptivi, au spus că își doresc o altă formă de regionalizare și mai ales să nu mai hotărască Bucureștiul câți bani primim și unde să-i punem, că noi știm cel mai bine în ce să-i investim și cum să-i folosim. Este în regulă câte semnături s-au adunat până acum, dar nu ne oprim aici, mergem mai departe, până la mijlocul lui noiembrie” a spus, la rândul său, președintele PCM Harghita, Salamon Zoltan.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus, în 25 septembrie, la Cluj, organizarea referendumurilor locale în șase județe din țară, în 8 decembrie, pentru consultarea populației cu privire la regionalizare.

Potrivit lui Kelemen, referendumurile locale pentru consultarea populației cu privire la regionalizare vor avea loc în județele Harghita, Covasna, Mureș, Bihor, Sălaj și Satu Mare.

Kelemen spunea că, în cazul județelor Harghita, Covasna și Mureș, la referendum va fi o singură întrebare, respectiv: „Sunteți de acord ca județele Harghita, Covasna și Mureș să se constituie într-o singură regiune, cu centrul în Târgu Mureș?”, la care se răspunde cu „da” sau „nu”.

În ceea ce privește cealaltă regiune, care să cuprindă județele Bihor, Sălaj și Satu Mare, liderul UDMR a afirmat că propunerea este ca Oradea să fie centrul acesteia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană