Prima pagină » Magazin » VIDEO. Celebra pianistă Valentina Lisitsa va concerta pentru prima dată în România

VIDEO. Celebra pianistă Valentina Lisitsa va concerta pentru prima dată în România

VIDEO. Celebra pianistă Valentina Lisitsa va concerta pentru prima dată în România
Valentina Lisitsa, una dintre cele mai apreciate pianiste ale momentului, va concerta pentru prima dată în România pe 5 noiembrie.

Valentina Lisitsa, una dintre cele mai apreciate pianiste ale momentului, va concerta pentru prima dată în România pe 5 noiembrie.

Artista în vârstă de 43 de ani va urca pe scena Ateneului Român începând cu ora 19:00, când va  prezenta publicului un recital ce va include șase dintre „Preludiile” de Serghei Rahmaninov, opt dintre „Nocturnele” de Frédéric Chopin, celebra sonată „Apassionata”, de Ludwig van Beethoven, dar și lucrarea „Totentanz”, de Franz Liszt.

Spectacolul de la București face parte din turneul internațional pe care Valentina Lisitsa îl susține în această perioadă, și care a inclus orașe precum Berlin, Köln, Taipei, Washington și New York. După concertul din țara noastră, pianista va porni către America de Sud și Statele Unite ale Americii unde, de asemenea, are programate mai multe recitaluri.

Biletele pentru concertul din 5 noiembrie au fost puse deja în vânzare și sunt disponibile atât online, prin rețeaua Eventim, cât și la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domom, în librăriile Humanitas și Cărturești.

Născută în Kiev (Ucraina), Valentina Lisitsa a început să studieze pianul pe când avea doar trei ani și jumătate. A urmat apoi cursurile unei școli de muzică pentru copii supradotați.

În anul 1991, artista s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, iar mai târziu a ajuns să cânte pe unele dintre cele mai importante scene internaționale: Carnegie Hall (New York), Royal Albert Hall (Londra), Avery Fisher Hall (New York), Musikverein (Viena). Anul trecut, pianista a semnat un contract cu casa de discuri Decca, una dintre cele mai bine cotate de pe piața internațională a muzicii clasice.

În martie 2013, Valentina Lisitsa a lansat primul CD cu integrala concertelor pentru pian de Rahmaninov, înregistrat alături de London Symphony Orchestra, iar la începutul acestei luni a scos pe piață un LP special, cu lucrări de Liszt, pentru care a înregistrat continuu, fără editări.

Pe lângă toate acestea, pianista este printre puținii artiști care aleg să se promoveze intensiv în mediul online, deseori, oferind streaming online chiar și pentru sesiunile de repetiții. Clipurile publicate pe canalul său de YouTube au o medie de 50.000 de vizualizări pe zi, iar la începutul anului 2013,  canalul a depășit 60 de milioane de vizualizări.

Recomandarea video

Mediafax
Volodimir Zelenski, îmbrăcat în costum, a ajuns la Mar-a-Lago și a fost întâmpinat de Donald Trump
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Cât costă rochia purtată de Mirabela Grădinaru la Digi24. De ce a atras atenția tuturor
Prosport.ro
Gigi Becali a pierdut o avere dintr-un foc, dar nu-i pasă: „Am dat 14.000.000 de euro din banii mei”
Adevarul
Șoferii de mașini hibride, de trei ori mai expuși riscului de deces decât cei cu mașini pe benzină. Care este motivul
Mediafax
CCR nu a dat decizia pe pensiile magistraților din cauza lipsei cvorumului. Decizia s-ar putea lua luni
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Fostul preşedinte al Curţii, Augustin Zegrean, despre actuala decizie a CCR: „Duminica nu se judecă nicăieri în lume”
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
De ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
2026 va fi anul medicamentelor împotriva obezității