Gheorghe Vlădan, autorul masacrului de la Perla, va face închisoare pe viață

Gheorghe Vlădan, autorul masacrului de la Perla, va face închisoare pe viață
Publicat: 17/10/2013, 18:32
Actualizat: 08/02/2019, 22:30

Curtea de Apel București (CAB) a decis, joi, să mențină pedeapsa hotărâtă de Tribunalul București în cazul lui Gheorghe Vlădan – autorul masacrului de la Perla -, condamnându-l pe acesta, în faza de apel, la închisoare pe viață.

Judecătorii de la CAB au decis, de asemenea, să mărească daunele materiale și morale la câte 150.000 de lei pentru fiecare dintre părțile civile din dosar.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța supremă.

Avocatul lui Gheorghe Vlădan, Claudia Țânțaș, a cerut joi, la ultimul termen din dosar, schimbarea încadrării juridice a clientului său, astfel încât acesta să facă 25 de ani de închisoare, în locul detenției pe viață.

„Această pedeapsă (închisoare pe viață – n.r.) este prea aspră. El a intrat în salon cu intenția de a-și rezolva problemele financiare și personale cu soția, care plecase de acasă și de care nu mai știa nimic nici măcar fiul lor. Trebuie să aveți în vedere faptul că a avut o funcție, un serviciu care nu este la îndemâna oricui. A fost caracterizat ca un om integru, care își iubea soția și familia. (…) La acel moment, nu a fost lipsit de discernământ, dar trebuie avută în vedere starea psihică. Cel care ar trebui să îl judece pe inculpat este fiul său, care și-a pierdut mama, iar tatăl său este în închisoare. El a avut tăria de a-l ierta”, a declarat, în fața instanței de judecată, avocatul Claudia Țânțaș, la ultimul termen în apel al dosarului.

Pe de altă parte, Vlădan a spus că nu poate nici acum să își explice de ce a comis crimele. „Sunt aproape doi ani de la acea întâmplare nenorocită. Încerc să înțeleg ce s-a întâmplat în acea zi, numai că mi se pune un val de ceață și nu pot să-mi dau seama de ce am făcut acest lucru. Nu știu cum să mă revanșez față de persoanele cărora le-am produs atât de multă durere. Viața mea nu mai este cea de dinainte”, a spus el.

La același termen, victimele lui Gheorghe Vlădan au cerut mărirea cuantumului daunelor morale și materiale, avocații părților civile depunând în acest sens, la dosar, un centralizator al cheltuielilor suportate de acestea.

Gheorghe Vlădan a fost condamnat, în 12 februarie, de Tribunalul București la închisoare pe viață pentru masacrul de la coaforul din complexul Perla, în care și-a ucis soția și o colegă a acesteia și a rănit alte șase persoane.

La 5 martie 2012, agentul de poliție Gheorghe Vlădan, șofer la Policlinica „N. Kretzulescu”, a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla din Capitală, cu intenția de a o ucide pe soția lui, care voia să divorțeze de el. Aceasta și casiera coaforului au fost ucise, iar șase persoane, angajați și clienți ai salonului, au fost rănite.

Vlădan a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în aprilie 2012, pentru omor calificat și deosebit de grav, tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală.

„În această cauză numărul părților vătămate și victimelor s-a ridicat la zece persoane, dintre care șase au fost rănite, două au fost ucise, iar asupra a altor două a executat foc de armă dar nu le-a rănit”, potrivit Parchetului instanței supreme.

În ziua masacrului, Vlădan fusese citat telefonic să se prezinte la Secția 14 Poliție din Capitală, unde soția sa îl reclamase în data de 1 martie 2012 pentru amenințări. Florina Vlădan declarase la poliție, în 1 martie 2012, că soțul său, cu care se afla în acțiune de divorț, termenul de judecată fiind 7 martie, o amenința și că este deținătorul unei arme cu foc, însă autoritățile nu au grăbit soluționarea plângerii, iar după patru zile femeia a fost ucisă.

Gheorghe Vlădan vorbea la telefon când a intrat în coaforul din complexul Perla, apoi a discutat cu soția sa, după care a ieșit pe holul unității, unde îl urmase casiera Mariana Bendre, căreia i s-a adresat. Imaginile înregistrate de camerele video aflate în salon redau momentul în care bărbatul și-a scos de undeva din spate pistolul Glock de 9 milimetri, cu care a împușcat-o în piept pe soția sa, care venise înspre hol, apoi a tras două gloanțe în casieră, după care a intrat în camera unde era frizeria și a continuat să tragă. Bărbatul s-a întors în cealaltă cameră, unde era coaforul, și a împușcat-o în cap pe casiera rănită, care o proteja cu corpul său pe Florina Vlădan, apoi a continuat să tragă în coafor, au precizat surse judiciare.

Din momentul în care a intrat până a ieșit Vlădan din coafor au trecut trei minute și 27 de secunde, dar atacul a durat doar aproape un minut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×