Prima pagină » Știri » Omul de afaceri Rareș Criste, audiat la DNA în dosarul „Mită la Hidroelectrica”

Omul de afaceri Rareș Criste, audiat la DNA în dosarul „Mită la Hidroelectrica”

Omul de afaceri Rareș Criste, audiat la DNA în dosarul
Omul de afaceri Rareș Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupție, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica - a venit luni, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care au fost arestați Eugen Brădean și Ioan Mihăilă.

Omul de afaceri Rareș Criste – administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupție, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica – a venit luni, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care au fost arestați Eugen Brădean și Ioan Mihăilă.

Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în fața anchetatorilor, DNA neprecizând, până în acest moment, dacă acesta are vreo calitate în dosar.

Tribunalul București a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean – director de trading la Hidroelectrica – și a lui Ioan Mihăilă – fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei și fost consilier al ministrului Constantin Niță -, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel București, care a decis definitiv menținerea măsurii preventive.

Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită și la dare de mită.

Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA și consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în același Consiliu, denunțător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a celor doi, că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituției pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 și un milion de euro de la niște „parteneri”, pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.

Procurorii au precizat că Brădean a menționat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj și că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora și suma pentru fiecare.

În timpul discuției, Brădean, „pentru a întări seriozitatea ofertei făcute”, a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte și Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.

Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.

„În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuție propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare inițiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la prețul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)”, arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.

Directoratul a respins propunerea cu trei voturi „împotrivă”, o abținere și un vot „pentru”, fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.

Comunicatul Hidroelctrica nu a menționat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoș, Eugen Brădean, Mihai Teleanu și Ovidiu Agliceru.

„Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvență. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat și Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de inițiative individuale sunt dezavuate și sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieșirea din insolvență și cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei”, se mai arată în comunicat.

Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groșan, Oana Truță, Elena Popescu și Gabriela Sandu.

Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Niță și membru în Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din funcții, iar Departamentul pentru Energie propune demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a afirmat, la 1 noiembrie, că respinge „orice acuzație, afirmație, asociere” privind implicarea sa în scandalul șpăgii de la Hidroelectrica, el menționând că a atenționat conducerea companiei asupra consecințelor penale ale unui contract cu preț fix.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții