Ministrul Agriculturii anunță modificarea legislației, după scandalul cărnii de pui. Pierderi de zeci de milioane de euro

Ministrul Agriculturii anunță modificarea legislației, după scandalul cărnii de pui. Pierderi de zeci de milioane de euro
Publicat: 06/11/2013, 18:52
Actualizat: 20/03/2019, 20:10

Scandalul cărnii de pui ia amploare. După ce săptămâna trecută au fost retrase de la vânzare peste 13 tone de carne de pui provenind de la Avicola Călărași, iar astăzi măsura a fost luată în cazul a 2,3 tone provenind de la aceeași societate, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a anunțat că are în vedere schimbarea legislației în sensul impunerii unor măsuri mai aspre în astfel de cazuri.

Constantin nu a precizat însă care sunt concret aceste măsuri, dar a menționat că din cauza problemelor din ultima perioadă pierderile din industria cărnii au fost estimate la câteva zeci de milioane de euro.

Începând de astăzi inspectorii ANSVSA vor realiza mai multe controale, atât pentru verificarea calității produselor alimentare, cât și pentru verificarea activității laboratoarelor private care sunt autorizate să dea avize.

Constantin a ținut să sublinieze faptul că în România cazurile de îmbolnăvire cu salmonella ajung la 25% față de alte state europene, lucru care „arată că excepțiile trebuie să fie tratate ca excepții, nu ca regulă”.

„Este foarte important pentru un sector care s-a dezvoltat foarte mult, unde s-a investit foarte mult, să nu generalizăm. Fac un apel la prudență”, a mai spus el.

Carne de pui cu o „tulpină bacteriană” în Prahova

O cantitate de peste 2,3 tone de carne de pui congelată din trei loturi provenind de la Avicola Călărași a fost retrasă de la comercializare în Prahova, iar reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare spun că în urma analizelor în două dintre loturile de carne a fost depistată o „tulpină bacteriană”.

Potrivit directorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, autoritățile sanitar-veterinare din județul Prahova au retras de la comercializare 2.334 de kilograme de carne de pasăre congelată, respectiv trei loturi de carne descoperite la un operator economic din județ și care proveneau de la Avicola Călărași.

În urma analizelor de laborator făcute de reprezentanții DSVSA s-a stabilit că toate cele trei loturi „corespund din punct de vedere fizico-chimic”, însă din punct de vedere microbiologic la două dintre cele trei loturi a fost descoperită o tulpină bacteriană.

„Până la această dată, din lotul de 2.334 de kilograme de carne de pasăre congelată care a fost retrasă de la comercializare și care este reținută oficial la operatorul respectiv au fost recoltate trei probe de pui din trei loturi diferite pentru examen de laborator fizico-chimic și microbiologic. Până la această dată avem rezultatele fizico-chimice și corespund toate cele trei probe analizate, iar din punct de vedere microbiologic un lot corespunde, iar la două loturi a fost izolată o tulpină bacteriană care fi trimisă astăzi la laboratorul național de referință pentru identificare și confirmare”, a declarat, miercuri, șeful DSVSA Prahova.

Mihai Terecoasă a precizat că nu se poate spune cu exactitate dacă este vorba despre salmonella până când nu vor fi gata analizele care vor fi făcute în laboratorul național de referință.

Peste 13 tone de carne de pasăre retrase din supermarketurile Selgros

Peste 13.500 de kilograme de carne de pasăre au fost retrase în București și Brașov, cu ocazia verificărilor vizând lanțul de supermarket-uri Selgros, până în prezent nefiind depistate loturi infestate cu salmonella periculoasă pentru om, spuneau reprezentanții ANSVSA.

De asemenea, a fost pusă sub sechestru o cantitate de patru tone de carne de pui provenită de la Avicola Călărași și retrasă dintr-un supermarket din Cluj-Napoca, în timp ce la Suceava au fost puse sub sechestru 3,6 tone de carne de pui provenită de la Avicola Călărași.

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, declara că instituția pe care o conduce s-a autosesizat în urma informațiilor privind livrarea de carne de pui alterată de către Avicola Călărași, la „un lanț de supermarket-uri”, destinatar fiind Selgros, conform informațiilor anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.

Mănăstireanu spunea că au fost începute verificări în toată țara în lanțul de supermarket-uri și că managementul acestuia a decis să retragă de la vânzare toate loturile provenind de la Avicola Călărași.

Vladimir Mănăstireanu a mai spus, referitor la Avicola Călărași, că atât abatorul, cât și ferma societății sunt „în lichidare”.

Compania Selgros a informat, în același context, că în septembrie a refuzat în mai multe magazine livrări de la furnizorul Avicola Călărași din cauza aspectului și a calității necorespunzătoare.

Administratorul Avicola Călărași, cercetat într-un dosar de evaziune

Administratorul Avicola Călărași, Orlando Daher, cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane euro, susține că suspiciunea de salmonella din septembrie nu s-a confirmat, carnea fiind atunci „pusă în consum”, și a adăugat că situația creată acum „provoacă pierderi care vor duce la faliment”.

Orlando Daher este cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, el primind interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. În acest dosar au fost arestate 16 persoane, între care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, și funcționarul ANAF Antonio Burlacu.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale în acest dosar, rețelele de firmă fantomă constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăilești SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtășești SA, Avicola Călărași SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internațional SRL, Caliprix International SRL și Carmistin SRL, controlate de membri ai grupării.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpații din dosar, Orlando Daher, a dispus reambalarea unor cantități importante de pui grill, de ordinul zecilor de tone, returnate din hypermarket. Astfel el i-a cerut adminstratorului unei firme care presta servicii către SC Avicola Călărași SA să îl ajute să găsească o soluție prin care se pot reambala cantități de pui, fără ca activitatea să fie supravegheată sau verificată de persoane specializate, respectiv de medici veterinari.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște....
FOTO. Mădălina Ghenea, despărțire oficială bombă de iubit chiar în ziua de Paște! Românca a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Lando Norris a obținut prima victorie din carieră în Formula 1. Pilotul britanic l-a învins...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Șoferii cu mașini pe benzină vor plăti mai mult. Decizie în România, în a doua...
Codrin Ștefănescu, mărturii șocante. Și-a organizat înmormântarea, pas cu pas
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care forță naturală doboară orice copac?