Prima pagină » Știri » Peste 200.000 de pensii vor fi mărite, în urma deciziei CCR, cu un coeficient dublu față de cel actual

Peste 200.000 de pensii vor fi mărite, în urma deciziei CCR, cu un coeficient dublu față de cel actual

Peste 200.000 de pensii vor fi mărite, în urma deciziei CCR, cu un coeficient dublu față de cel actual

Peste 200.000 de pensii sunt recalculate și vor trebui să fie mărite, ca urmare a deciziei Curții Constituționale (CCR) de a declara neconstituționale două articole din legea pensiilor. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că deocamdată nu știe dacă are asigurați banii necesari și că va face publice cifrele în zilele următoare.

Pensionarii care vor primi mai mulți bani sunt cei care au ieșit la pensie începând cu ianuarie 2011, până în 23 ianuarie 2013, numărul acestora ridicându-se la 200-220.000. Bonificația obținută de acești pensionari conform modificărilor legii pensiilor din 2013 trebuie să fie aproximativ dublate, ținând cont de legea veche, a arătat ministrul Muncii.

„Coeficientul din 2011 și 2012 este mai mare decât cel din 2013. Ei pot primi o diferență față de ce au primit la pensie în 2013. Se vede care este punctajul mediu anual, apoi se înmulțeste cu coeficientul și dacă există o diferență, se va acorda. Coeficientul este undeva la dublu față de ce au primit până acum”, a declarat Marian Câmpeanu.

Ministrul nu a dorit să ofere estimările cu privire la suma necesară pentru a acoperi această măsură, însă a dat asigurări că în zilele următoare le va face publice. Câmpeanu a exemplificat că, dacă un pensionar a primit o mărire de pensie de 400 de lei în 2013, aceasta va fi dublă acum.

Miercurea trecută, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale articolele de lege după care pensiile celor care s-au retras din activitate după 1 ianuarie 2011 erau calculate după un coeficient stabilit în 2013. Primii avantajați vor fi cei cu pensii mari.

Judecătorii CCR au decis că ordonanța 1 dată de Guvernul Ponta în ianuarie 2013 nu se poate aplica retroactiv și în consecință că „persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013” li se vor ajusta pensiile potrivit unei formule mai avantajoase din legea sistemului unitar de pensii adoptată în timpul guvernării Boc.

Legea pensiilor din timpul guvernării lui Emil Boc stabilea că pentru pensionarii intrați în sistem după 1 ianuarie 2011, la punctajul mediu anual se va adăuga un indice de corecție calculat după o formulă matematică. Aceasta se raporta la câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și aducea un plus la pensie. Această prevedere a fost însă amânată timp de doi ani, din lipsa banilor la buget.

În 2013, Guvernul condus de Victor Ponta a stabilit acest indice la 1,06, calculându-l după datele actualizate în ianuarie 2013, în loc să îl raporteze la cifrele din ianuarie 2011. În felul acesta, cei retrași din activitate între 2011-2013 au pierdut bani, în condițiile în care până la 1 ianuarie 2013 prevederea legată de corecție a fost amânată, iar ulterior s-a aplicat un indice mai mic.

Decizia Curții Constituționale a venit după ce trei pensionari din Arad au contestat legea pensiilor, pentru că li se calculaseră pensii mai mici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi